Acasă > Vinul Unirii, produsul aniversar lansat de Jidvei

Vinul Unirii, produsul aniversar lansat de Jidvei

Cu ocazia Primului Centenar al României Mari, Jidvei aduce un omagiu tuturor acelora care s-au dedicat înfăptuirii unității naționale, prin lansarea Vinului Unirii, produs aniversar care celebrează acest moment de sărbătoare a tuturor românilor.

Pentru Vinul Unirii, Jidvei a ales două sortimente: Feteasca Regală, care a fost identificată pentru prima dată în anii 1920, chiar pe podgoria Târnave – aici fiind patria acestui soi, ce se întinde pe o suprafață de peste 800 ha, și Roze, un cupaj din soiurile Pinot Noir, Cabernet Sauvignon și Shyraz.

Odată cu lansarea produsului aniversar, Jidvei anunță campania națională „Moment de Mare Unire”, pe care o va desfășura pe tot parcursul anului 2018. Campania are două componente principale – evenimente și concursuri – și este împărțită în mai multe secțiuni – Cuvinte de Mare Unire, Artă de Mare Unire și Muzică de Mare Unire.

Astfel, Jidvei îndrumă tinerii spre documentare și învățare, îndeamnă românii de pretutindeni să împărtășească poveștile și experiențele pe care le-au auzit de la cei care au trăit clipele Marii Uniri, și contribuie la portretizarea în culori a Marii Uniri și la redescoperirea cântecelor istorice și patriotice.

În desfășurarea campaniei, Jidvei a încheiat parteneriate cu autoritățile județene din Alba și cu Televiziunea Română, alături de care va desfășura proiecte legate de Centenar, precum și cu Editura Paideia, cu sprijinul căreia va organiza o expoziție itinerantă cu fotografiile Unirii realizate de Samoilă Mârza și alte imagini din secolul trecut imprimate pe hârtie realizată manual.

Nume produs: 

Vinul Unirii

Nume companie producatoare / importatoare: 

Jidvei

Telefon: 

0258 881.881

Adresa: 

Filiala Alba; str.Garii, nr 45, Jidvei, judetul ALBA 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content