Acasă > Știri > Vânzările producătorului Doncafé rămân pe minus la semestru

Vânzările producătorului Doncafé rămân pe minus la semestru

Strauss România, producătorul brandului de cafea Doncafé, a raportat o scădere a vânzărilor de 5,9% în primul semestru din 2018 comparativ cu aceeași perioadă din 2017, până la 96,07 milioane de lei, potrivit datelor publicate de companie.

”Scăderea vânzărilor în moneda locală a fost cauzată în primul rând de competiția în creștere, care a condus către o scădere a cantităților vândute. Vânzările în shekeli pe piața din România au înregistrat o scădere de 1 milion de shekeli în primele șase luni ale anului față de perioada corespondentă a anului precedent”, se precizează în raportul financiar. 

La nivel de grup, Strauss a înregistrat pentru divizia de cafea un avans de 6,8%, până la 1,589 de miliarde de shekeli. Valoarea în lei a indicatorilor financiari a fost calculată la un curs de schimb 1 shekel = 0,915 lei.

Grupul israelian Strauss Coffee este prezent în România din 1994 și deține o unitate de producție în București. Producătorul deține brandurile Doncafé, Fort și Amigo, acesta din urmă fiind achiziționat în 2014 de la compania braziliană CIA Iguacu De Café Soluvel pentru 20 de milioane de dolari. La nivelul anului 2017, Strauss România a raportat afaceri de 255 de milioane de lei, în scădere cu 7% față de anul precedent și pierderi de 5,55 milioane de lei, în condițiile în care în 2016 rezultatul net fusese de 18,38 milioane de lei.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content