Acasă > Știri > Liviu Ungureanu va conduce operațiunile producătorului La Casa

Liviu Ungureanu va conduce operațiunile producătorului La Casa

Liviu Ungureanu, cel care a condus în ultimii ani compania românească Dacia Plant, a preluat începând cu această lună funcția de director general al producătorului La Casa.

Liviu Ungureanu are o experiență profesională de peste 20 de ani în poziții manageriale în firme din domeniul producției și comerțului cum ar fi Coca-Cola, Wrigley sau Dacia Plant.

„Am acceptat această provocare pentru că am văzut potențialul acestui business, capacitatea investițională a acționarului și perspectivele de a crea un brand puternic. Îmi propun să aduc compania La Casa pe primul loc în domeniul său de activitate, să dezvolt rețeaua de magazine și să fim top of mind în mintea consumatorilor prin servicii și calitate”, a declarat Liviu Ungureanu.

Portofoliul companiei La Casa cuprinde peste 200 de produse de brutărie, patiserie, cofetărie și gastronomie. Compania mai deține o rețea de 35 de magazine proprii, zece restaurante și o divizie de evenimente. Anul trecut cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 8 milioane euro.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content