FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Lidl și-a atins targetul de expansiune pe 2019

Lidl și-a atins targetul de expansiune pe 2019

Lidl continuă investițiile în România prin deschiderea unui nou magazin în orașul Iași, pe data de 26 septembrie. Odată cu această inaugurare Lidl ajunge să dețină 253 de locații pe piața locală. Pentru anul financiar 2019 (început la 1 martie) retailerul și-a setat cel puțin 15 deschideri, iar de la începutul anului și până în acest moment au fost bifate 15 deschideri, incluzând și magazinele relocate.

Noul magazin din Iași se află pe strada Bucium, numărul 53E  și are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m².

Procesul de execuție a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. De exemplu, în magazin sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Inaugurarea noului magazin din Iași continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente, prin acțiuni simple și sustenabile. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Parte a grupului Schwarz,  Lidl este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
Pe piața locală, Lidl a depășit pragul de 250 de magazine, iar în termeni financiari, compania a raportat afaceri de 7,78 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de anul precedent.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content