Acasă > Știri > Lactalis renunță la untul LaDorna, care intră în portofoliul Simultan

Lactalis renunță la untul LaDorna, care intră în portofoliul Simultan

Producătorul Simultan SRL din Timiș a primit avizul Consiliului Concurenţei pentru a prelua licenţa pentru producţia şi comercializarea untului sub marca La Dorna de la grupul Lactalis. Francezii de la Lactalis trebuie să cesioneze marca de unt La Dorna ca urmare a angajamentelor pe care şi le-au asumat anul trecut, la momentul preluării companiilor Covalact SA şi Lactate Harghita SA. 
 
“În urma analizării tranzacţiei prin care Lactalis urma să preia Covalact SA şi Lactate Harghita SA, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea putea conduce la consolidarea poziţiei grupului Lactalis pe piaţa producţiei şi comercializării untului, la nivel naţional, cu efectul reducerii posibilităţilor de alegere ale consumatorilor. În această situaţie, ar fi existat posibilitatea ca tranzacţia să conducă la creşterea preţului untului. Astfel, Lactalis şi-a luat angajamentul de a licenţia marca de unt La Dorna pentru o anumită perioadă de timp către o altă companie cu competenţă industrială relevantă, independentă de grupul Lactalis”, se precizează într-un comunicat transmis de Consiliul Concurenței. 
Ulterior acestei perioade, marca de unt La Dorna se va reîntoarce în portofoliul grupului Lactalis, care se va abţine de la folosirea acesteia pentru o perioadă de timp suficientă, astfel încât Simultan SRL să poată beneficia de creşterea cotei sale de piaţă. 
 
Simultan SRL, producătorul lactatelor și al brânzeturilor Sim, este o companie cu acționariat local ce deține o fabrică în comuna Ortișoara (județul Timiș). În portofoliul său există în prezent și untul de masă Sim.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content