FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Grup Șapte vrea afaceri de 45 milioane lei și investește în digitalizare

Grup Șapte vrea afaceri de 45 milioane lei și investește în digitalizare

Grup Șapte, companie care activează pe piața de merchandising, estimează pentru acest an vânzări de 45 de milioane de lei, în creștere cu aproximativ 5% față de 2018, și investește în dezvoltarea infrastructurii digitale, spune Corina Chiorean, CEO Grup Șapte.

Compania a lansat o emisiune de obligațiuni corporative pe sistemul alternativ de tranzacționare al BVB, în valoare totală de două milioane de lei, scadența în 2021 și o dobândă de 10% pe an, plătibilă semestrial. Potrivit Corinei Chiorean, fondurile obținute vor fi utilizate pentru digitalizarea modelului de business.

“Este un moment de maturitate pentru G7. Întrucât piața merge spre digitalizare, vrem să investim în sisteme care să le poată oferi clienților noștri posibilitatea de a avea o reacție rapidă la schimbările din piață și de a observa în timp real performanța unei campanii la raft. Cu banii obținuți din această listare vrem să creștem businessul și să digitalizăm modelul nostru de business”, afirmă Corina Chiorean.

Potrivit acesteia, în 2018 compania a obținut o creștere a cifrei de afaceri de 17-18% comparativ cu 2017, la un nivel al profitabilității constant, în timp ce pentru acest an Grup Șapte vizează afaceri de 45 de milioane de lei.

Printre clienții din portofoliul Grup Șapte pe zona de retail și FMCG se numără Unilever, Albalact, Delaco, Cotnari, Star Foods, Lidl, Carrefour, Nestlé și L’Oréal.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content