Acasă > Știri > Fostul Director Comercial al Kandia a preluat conducerea Mogyi

Fostul Director Comercial al Kandia a preluat conducerea Mogyi

Mihai Neagu, cel care a ocupat timp de cinci ani poziția de Director Comercial al producătorului de dulciuri Kandia, a fost numit recent la conducerea Mogyi România, unul dintre principalii jucători pe piața snackurilor.

Mihai Neagu a ocupat anterior poziții de conducere în companii precum Covalact (director de vânzări și marketing), Aquila&Seca Group (director regional de vânzări) sau European Drinks (director vânzări în Prahova).

Mogyi a fost înființată în anul 1990, fiind o afacere de familie, specializată în prăjirea, ambalarea şi comercializarea seminţelor şi fructelor oleaginoase. Mogyi România încheia anul trecut cu afaceri de 60 milioane de lei și un profit net de 1,74 milioane lei, o creștere substanțială față de 2015, când compania afișa un profit de 22.747 lei. Mogyi avea în 2016 un număr mediu de 157 de angajați, arată datele Ministerului de Finanțe.

Piața snackurilor era estimată anul trecut la peste 400 de milioane de euro, printre jucătorii importanți numărându-se și Intersnack, Star Foods sau Strauss.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content