Acasă > Știri > Farmec, cotă volumică de peste 50% pe piața de produse depilatoare

Farmec, cotă volumică de peste 50% pe piața de produse depilatoare

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, își menține poziția de lider pe segmentul în plină ascensiune al produselor depilatoare, deținând în 2017 o cotă de 48,4% în valoare și de 50,9% în volum, conform datelor Nielsen. Gama Farmec Depilatoare se situează în ultimii ani pe prima poziție a acestui segment, cele mai vândute produse fiind benzile și cremele depilatoare, alternative rapide din punct de vedere utilizare.

„Piața produselor depilatoare este una dinamică, în plină expansiune, iar exigențele tot mai accentuate ale consumatorilor contribuie la ridicarea standardelor din acest sector. Bazându-ne pe ultimele trenduri de consum, preconizăm o evoluție a subcategoriei de produse care conțin ceară cu aplicare la rece și ceară cu încălzire în cuptorul cu microunde. În dezvoltarea pe care o planificăm pentru gama Farmec Depilatoare vom viza și aceste subsegmente”, a declarat Claudia Pălăcian, Manager de Produs Farmec. 

Farmec Depilatoare conține 3 subgame distincte, destinate diverselor tipuri de piele: linia de depilatoare cu extract de Orhidee pentru pielea normală, cu extract de argan pentru pielea deshidratată și cu extract de vanilie, destinată pielii sensibile. Mai mult, Gama Farmec cuprinde atât produse destinate pielii sensibile a adolescenților, care au la bază extract de zmeură, cât și produse adresate bărbaților, precum Crema depilatoare cu extract de boswellia serrata.

În sezonul estival 2018, compania va avea oferte promoționale și activări speciale pentru gama Farmec Depilatoare în cadrul magazinelor de brand Farmec, magazinului online farmec.ro, dar și în hypermarketuri și alte puncte de comercializare.

Anul trecut, Farmec a raportat o cifră de afaceri de 214 milioane de lei (45,8 milioane de euro), în creștere cu 9,12% față de 2016. În martie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 13 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați şi Râmnicu Vâlcea.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content