Acasă > Știri > Daikin România și-a setat o creștere de peste 10% a afacerilor pentru acest an

Daikin România și-a setat o creștere de peste 10% a afacerilor pentru acest an

Daikin România, subsidiara locală a celui mai important producător de aer condiționat din lume, a înregistrat în anul financiar 2018-2019 o cifră de afaceri în valoare de 28,6 milioane de euro, în creștere cu 12% față de anul anterior.

Pentru 2019 compania își va menține trendul ascendent, Daniel Vasile, Managing Director Daikin România, estimând un avans de peste 10% a afacerilor.

„Atât segmentul rezidențial, cât și cel comercial au înregistrat o creștere în decursul lui 2018, cea mai mare dezvoltare fiind pe zona de proiecte cu soluții VRV și aparate de aer condiționat din gama Flagship, cu 25%, respectiv 66%. La nivel de grup, în anul anterior, ne-am atins un alt scop important și ne-am consolidat expertiza în domeniul refrigerării prin achiziționarea grupului austriac AHT, lider pe piața de refrigerare comercială, în urma unei tranzacții în valoare de 881 milioane de euro”, a declarat Daniel Vasile.

Printre proiectele comerciale realizate în 2018 se regăsesc Palatul Telefoanelor (București), clădirea de birouri The Light (București), complex Lebăda Luxury Resort & Spa (Delta Dunării), Hala Centrală (Iași), Courtyard by Marriott (București), MARe Muzeu (București), Expo Business Park (București) și Novis Plaza (Cluj Napoca).

Printre clienții companiei pe zona retailului alimentar se numără în prezent Penny Market, Carrefour și Profi.

În Europa, compania are aproximativ 7.600 de angajați și 14 fabrici de producție cu sediul în Belgia, Cehia, Germania, Italia, Turcia, Marea Britanie, Spania și Austria. Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent 43 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content