Acasă > Știri > Cu ce înlocuiește Carrefour cele 10 milioane de pungi din plastic vândute anual

Cu ce înlocuiește Carrefour cele 10 milioane de pungi din plastic vândute anual

Carrefour România va introduce până la finalul acestei luni, în toate cele peste 320 de magazine din rețea, punga 100% biodegradabilă, o soluție pe care compania a găsit-o pentru a elimina milioanele de pungi de plastic vândute anual.

Carrefour este astfel primul retailer din România care introduce aceste pungi, măsura fiind aplicată în contextul în care pungile din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner, nu mai pot fi introduse pe piață din luna iulie, iar de anul viitor nu mai pot fi comercializate.

Retailerul a semnat în acest sens un contract cu producătorul de mase plastice Prodplast, deținut de omul de afaceri Florin Pogonaru. Compania deține brandul Biodeck, folosit de Carrefour pentru crerea noilor pungi. Punga este fabricată din amidon de porumb și este imprimată cu cerneală pe bază de soia, special concepută astfel încât să se biodegradeze rapid (3-6 luni) și complet, fără să polueze mediul înconjurător. Mai mult, punga este în întregime compostabilă (convertibilă în material organic de către microorganisme apărute natural).Pentru început, pungile 100% biodegradabile vor fi disponibile în două formate, cu o capacitate de 5kg, respectiv 7 kg.

Potrivit reprezentanților Carrefour, în magazinele deținute pe plan local erau comercializate anual peste 10 milioane de pungi din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner.

Preșesintele Klaus Iohannis a promulgat în luna aprilie actul prin care se interzice introducerea pe piață a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner, începând cu 1 iulie, respectiv comercializarea acestora de la 1 ianuarie 2019. Retailerii vor putea comercializa în continuare pungi, chiar și de plastic, dar care să fie reutilizabile.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content