Acasă > Știri > Coface: Numărul insolvențelor a scăzut cu 5% în primul semestru

Coface: Numărul insolvențelor a scăzut cu 5% în primul semestru

În primul semestru din acest an au fost deschise 4.199 de insolvențe, în scădere cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acesta fiind numărul minim din ultimii zece ani, arată datele companiei de asigurări de credite Coface.

Insolvențele în rândul companiilor cu venituri mai mari de 0,5 milioane de euro au atins un număr de 316 în primul semestru din 2018, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit Coface, topul sectoarelor cu cele mai multe insolvențe raportat la o mie de companii active este condus în continuare de firmele specializate în producția și furnizarea de energie electrică și termică, apă și gaze (31 de insolvențe), urmate de fabricarea produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte (30 de insolvențe) și de companiile din industria extractivă (26).

În top 10 se află și industria alimentară și a băuturilor cu 20 de insolvențe înregistrate în prima jumătate a acestui an.

“Perspectivele pentru 2018 și pentru viitor sunt optimiste, deși ar trebui să ne așteptăm la o dezvoltare economică mai slabă. După atingerea vârfului de 4,5% în 2017, Coface preconizează o scădere de 4,1% în 2018 și la 3,4% în 2019 în regiunea Europei Centrale și de Est. O astfel de încetinire nu se va extinde, iar afacerile vor beneficia în continuare de o cerere solidă. Gospodăriile se vor baza în continuare pe rata scăzută a șomajului și pe creșterea salariilor. O altă contribuție pozitivă la creștere va fi reprezentată de revenirea investițiilor. Totuși, scăderea forței de muncă în regiune a ajuns la nivele înalte și a devenit un obstacol important, limitând expansiunea economică și de afaceri”, spune Grzegorz Sielewicz, Economist Regional Coface Europa Centrală și de Est.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content