Acasă > Știri > Carrefour ajunge la zece magazine Supeco Store în România

Carrefour ajunge la zece magazine Supeco Store în România

Compania Supeco Investment, deținută de Carrefour România, a deschis la Baia Mare cel de-al zecelea magazin sub brandul Supeco Store, a anunțat pe pagina sa de LinkedIn Eric Bouin, Directorul rețelei de magazine.

Noul magazin Supeco este situat pe strada Gării nr. 2A și a fost deschis în locul fostului supermarket Carrefour Express. Aceasta este cea de-a zecea unitate comercială după cele deschise în Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Galați, Slatina, Giurgiu, Craiova, Hunedoara, Focșani și Balș.

Conceptul Supeco are un profil de discount, iar accentul la nivel de sortimentaţie este pus pe produsele de larg consum şi cele proaspete. Magazinele au o suprafaţă de vânzare între 1.500 – 2.000 mp şi o ofertă ce nu depăşeşte 7.000 de SKU-uri.

Supeco Investment a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de peste 146 milioane lei şi pierderi de 3,4 milioane lei, potrivit datelor pulicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content