Acasă > Știri > Angst reintră pe piața de retail cu un magazin specializat

Angst reintră pe piața de retail cu un magazin specializat

Angst deschide un nou magazin în București, amplasat pe Bulevardul Lacul Tei, dedicat consumatorilor care au puțin timp să gătească acasă. Această mișcare vine la o distanță de cinci ani după ce lanțul local de supermarketuri Angst a fost preluat de Mega Image.

„Ne-am gândit să abordăm mai multe tipologii de consumatori în egală măsură tradiționaliști, dar și genul de clienți care alocă mai puțin timp gătitului și sunt foarte pretențioși cu ceea ce mănâncă”, susține Sorin Minea, Președintele Angst.

Magazinul Angst are o gamă variată de specialități pentru gustări rapide, cărnuri tranșate specific, gata porționate și chiar asezonate, ușor de gătit, precum și mâncăruri gata gătite. În primele zile de la deschidere, clienții vor găsi prețuri promoționale la raft și vor avea ocazia să facă degustări.

Potrivit strategiei de expansiune, rețeaua Angst va ajunge la un număr total de 18 magazine în anul 2020, în condițiile unui climat economic stabil.

Grupul de firme Angst cuprinde 3 unități productive – Angst Ro SRL (fabrica de produse fiert-afumate), Angst Bistro SRL (gastronomie și ready-meal) și Salsi SA -Sinaia (produse crud-uscate) unde lucrează aproximativ 575 de angajați. Compania Angst este deținută integral de familia Minea.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content