Acasă > Știri > Afacerile Kaufland și-au accelerat ritmul de creștere în 2018

Afacerile Kaufland și-au accelerat ritmul de creștere în 2018

Retailerul german Kaufland a raportat pentru anul financiar 2018 o cifră de afaceri de 10,8 miliarde de lei, menținându-și astfel poziția de lider al pieței locale de retail. Prin comparație cu 2017, retailerul a marcat o creștere a afacerilor de 7%.

Profitul net s-a situat și el pe un trend ascendent, rata de creștere fiind de 17% față de 2017, până la pragul de 788 de milioane de lei. Astfel, compania a obținut anul trecut o marjă netă de profit de 7,2%, una dintre cele mai bune din comerțul alimentar, dar și cea mai bună performanță a retailerului de la intrarea pe piață.

Anul trecut, Kaufland a bifat doar patru deschideri, în condițiile în care anul acesta, până la finalul lunii mai au fost inaugurate cinci unități comerciale. De altfel, planurile pentru 2019 includ deschiderea a cel puțin 9 unități comerciale.

Kaufland a intrat pe piața locală în 2005 și s-a extins anual cu un ritm ce a variat între 4 și 13 magazine, expansiune ce a menținut businessul pe un trend ascendent. Anul trecut, de exemplu, compania a alocat un buget de 200 de milioane euro pentru extindere și remodelări.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content