Bonduelle scapă de o amendă de 250 mil. euro din partea Comisiei Europene
Comisia Europeană a amendat cu 31,6 milioane de euro producătorii de legume la conservă Cecab și Coroos întrucât făceau parte dintr-un cartel. Grupul francez Bonduelle, care a dezvăluit existența acestui cartel, a scăpat de o amendă de 250 de milioane de euro, scrie Retaildetail.eu.
Francezii de la Cecab au fost amendați cu 18 milioane de euro, în timp ce compania olandeză Coroos a primit o amendă de 13,6 milioane de euro. În schimb, deși a fost găsit vinovat, Bonduelle a evitat o amendă pentru că a făcut publică această înțelegere, cu toate că făcea parte la rândul său din cartel.
Potrivit Comisiei Europene, cele trei companii au format un cartel prin care își asigurau distribuția de conserve de legume în retail sau în sectorul de catering pentru perioda 2000-2013, inclusiv fixarea prețurilor, alocarea de clienți și piețe între cei trei producători, respectiv schimbul de informații comerciale secrete.
“Consumatorii europeni trebuie să aibă parte de alimente cu prețuri accesibile. Competiția facilitează acest lucru. Însă, în loc să concureze unul cu celălalt, Coroos și Cecab s-au înțeles să își împartă între ei piața și să fixeze prețurile la nivel european. Au făcut acest lucru mai bine de zece ani. Cartelurile nu fac altceva decât să afecteze consumatorii europeni și prin această decizie transmitem un mesaj clar că nu acceptăm astfel de înțelegeri”, a punctat Margrethe Vestager, comisar European.