Acasă > Crama Liliac lansează primul vin spumant din portofoliu

Crama Liliac lansează primul vin spumant din portofoliu

Crama Liliac lansează o nouă etichetă, primul vin spumant din portofoliu - Sparkling by Liliac. Vinul este produs prin metoda tradițională (methode champagnaise), în cupaj de Fetească Albă și Chardonnay. Producția vinului Sparkling se face după ce acesta este ținut pe drojdie timp de 30 de luni. Sparkling by Liliac face parte din gama Private Sélection, o ediție limitată ce cuprinde cele mai bune vinuri din podgoriile alese, prelucrate cu grijă, manual, de către personal calificat și care ajung pe mesele celor mai sofisticate restaurante sau in vinoteci rafinate.

Din luna iulie, noul spumant este disponibil în magazinele de specialitate, cât și în restaurantele din București și din țară. Vinul se găsește în două mărimi de sticlă, 0,75 litri, respectiv 1,5 litri, la prețul de 75 lei, respectiv 150 de lei. Gama de vinuri a Cramei Liliac este listată în peste 700 de restaurante, atât din București, cât și în alte orașe din țară: Cluj, Timișoara, Oradea, Brașov, Sibiu, Constanța, Iași și altele, dar și în rețelele internaționale de retail și în magazine specializate.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content