Acasă > Articole > Romaqua Group vrea să facă o fabrică la Azuga

Romaqua Group vrea să facă o fabrică la Azuga

Nicolae Palfi, Vice-Presedinte Romaqua Group

Romaqua Group, îmbuteliatorul Borsec, are în plan să construiască o fabrică pentru sucuri la Azuga (jud. Prahova). Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare care include, pe lângă inaugurarea fabricii, și investiții în capacitățile celorlalte unități de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.

”Investițiile sunt cheia pentru creștere. Drept urmare am bugetat pentru următorii doi ani 30-40 de milioane de euro în dezvoltare. Este vorba despre o fabrică nouă la Azuga. Am ajuns la limită cu capacitatea de producție în fabrica de la Bușteni, astfel că vom muta producția de sucuri în noua unitate de producție, unde avem în plan să fabricăm și o gamă nouă de produse. Linia instalată la Bușteni pentru Giusto va funcționa în continuare pentru a prelua orice fel de ultrasarcină”, a explicat Nicolae Palfi, Vice-Președinte Romaqua Group (foto).

Pe lângă investiția în noua fabrică, ”planul de dezvoltare cuprinde și modernizări în fabrica de la Bușteni, dotări suplimentare în tehnologie la Borsec, dar și creșterea bazei logistice cu 40%”, a mai precizat acționarul Romaqua Group.

În ultimii doi ani, compania a investit peste 20 de milioane de euro, bugetul fiind alocat pentru extinderea fabricii de bere de la Sebeș, dar și în fabrica Borsec și în capacitățile de depozitare.
Romaqua Group deține în prezent cinci fabrici, în Borsec (jud. Harghita), Stânceni (jud. Mureș), Bușteni (jud. Prahova), Lancrăm (jud. Alba) și București. Cea mai nouă dintre acestea a fost inaugurată în 2008 în Alba și produce bere sub brandurile Albacher, Dorfer şi Mühlbacher.

Albacher, cotă de piață în volum de 6,7% în 10 ani de la lansare

Fabrica de la Sebeș a fost inagurată în urma unei investiții de 40 de milioane de euro, investițiile totale derulate în 10 ani ridicându-se la 70 de milioane de euro. Mare parte dintre investiţiile derulate în cei 10 ani au fost în extinderea capacităţii de îmbuteliere la 4.000 de hectolitri/zi, dar şi în tehnologii “environmentally friendly” pentru reducerea  consumului de apă, precum şi de energie electrică şi termică.

Albacher a fost primul brand produs la fabrica din Sebeş-Lancrăm, ulterior Romaqua Group lansând încă două branduri de bere, Dorfer şi Mühlbacher. Albacher deține în prezent o cotă de piață în volum de 6,7% (potrivit datelor interne Romaqua Group, aprilie 2018) și este prezent pe piaţă cu sortimentele Albacher Premium, Albacher Winter, Albacher de Paști şi Albacher Radler, acestea fiind îmbuteliate atât la PET şi doză, cât şi la sticlă. 

Portofoliul Romaqua Group mai cuprinde apele minerale Borsec, Aquatique și Stânceni și sucurile Giusto. Romaqua Goup este controlată de doi acționari români - Octavian Crețu și Nicolae Palfi. Anul trecut, compania a raportat afaceri de 725 de milioane de lei, în creștere cu 5% față de anul precedent, în timp ce la nivel de volume avansul a fost de 15%.

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content