Acasă > Articole > Pledoarie pentru schimbare

Pledoarie pentru schimbare

Dochita Zenoveiov

5, 10, 20 de ani. Brandul tău ce vârstă are? Și cum își arată vârsta? În România facem branding în adevăratul sens al cuvântului de la apariția primelor agenții specializate, în urmă cu 10-15 ani. Însă la acel moment doar companiile foarte mari își permiteau să facă branding și înțelegeau de ce este nevoie de el.

În 2010, când băteam țara în lung și-n lat pentru a găsi clienți noi, am ajuns și la câțiva producători români de lactate. Le-am arătat cum ar putea să-și revigoreze brandul, iar prima reacție a fost „Wow!”, însă schimbarea era greu de acceptat. În multe cazuri, decizia era una emoțională pentru că imaginea businessului era însăși copilul acționarului. În 20 de ani au dispărut tarele precum „lucrăm doar cu prieteni sau cunoștințe”, iar noua generație de antreprenori are cursuri de MBA sau experiență în mediul corporatist unde se mănâncă branding pe pâine. Toate acestea sunt semne de maturizare a pieței. Acum antreprenorii conștientizează faptul că brandingul este șansa lor în lupta cu Greucenii din piață. Este o schimbare de mentalitate foarte mare.

Evoluția este impresionantă, însă ne aflăm încă la jumătatea drumului. Ce trebuie să înțeleagă companiile acum este faptul că definirea brandului este una, iar implementarea - la nivel de design și prin declinarea valorilor brandului în interiorul companiei – este alta, și efortul cel mai mare aici trebuie depus. În plus, ne apropiem de momentul în care companiile care aniversează 20-25 de ani pe piață încep să realizeze că au nevoie de un rebranding. De ce? Pentru că vin din urmă companiile tinere care se bucură de o imagine mult mai bună decât a lor. Și mai au un motiv: vor să acceseze piețe externe, iar acolo competiția și brandingul sunt la un alt nivel.

Un alt factor determinant al schimbării este online-ul. În 2007, când am lansat agenția de branding, nici nu mă gândeam că vom avea vreodată programatori în echipă. Acum, programarea este ca o extensie a businessului nostru și avem nu mai puțin de trei programatori angajați în firmă, care stau chiar lângă designeri pentru că trebuie să lucreze împreună pe proiecte. Dacă tu faci un webdesign care arată bine dar site-ul tău este făcut doar de către un programator care se concentrează pe funcționalitate, așa cum este normal, riști să-ți diminuezi valoarea brandului.

Există în piață branduri care se nasc și trăiesc în online. Acum este mirajul Amazon și al accesibilității fără limite. Provocarea antreprenorilor în acest mediu este imensă - practic, ei trebuie să învețe rapid ce face Google de 20 de ani.

Viziunea antreprenorială va influența puternic evoluția brandingului în România și a pieței, în ansamblul său. Iar partea bună este că antreprenorii români sunt atât de creativi și de optimiști încât eu cred că dacă reușesc în România, pot reuși oriunde. Te poți hrăni cu energia lor care, totodată, va alimenta și dezvoltarea pieței.

Dochița Zenoveiov (Foto) este este Brand Innovator INOVEO și are o experiență de 20 de ani în marketing și branding.
www.inoveo.ro

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content