Acasă > Articole > Peste 130 de participanți la prima ediție Progresiv Interactiv din Oltenia

Peste 130 de participanți la prima ediție Progresiv Interactiv din Oltenia

Progresiv Interactiv Ramnicu Valcea

Ajunsă pentru prima dată în regiunea Olteniei, seria de conferințe Progresiv Interactiv a strâns un număr mare de participanți la Ramada Hotel Râmnicu Vâlcea, pe 24 septembrie 2019. Peste 130 de manageri și administratori de magazine independente și rețele locale de retail, precum și reprezentanți ai unor furnizori mari ai acestora, parteneri ai evenimentului, și-au dat întâlnire la această ediție a conferinței.

 

Sub sloganul “Maximizează succesul magazinului tău!”, Progresiv Interactiv a adus în discuție subiecte de interes pentru comercianții locali, precum noile tendințe din consum, mercantizarea și modernizarea magazinului, mecanici promoționale eficiente, rolul brandingului în ecuația de creștere a businessului etc.

Primul speaker, Lavinia Neagu – Consultant GfK România - a adus vești bune participanților la eveniment: deși Oltenia este cea mai mică regiune, ca pondere în valoarea pieței FMCG românesti (9%), în primul semestru din 2019 aceasta a fost cea mai dinamică dintre regiunile țării. Mai exact, gospodăriile din Oltenia și-au majorat cu 5% cheltuielile alocate bunurilor de larg consum în S1, comparativ cu primele șase luni din 2018. Spre comparație, rata de creștere la nivel național, în același interval, a fost de 2,8%.

Insighturi valoroase despre shopper a adus Geani Stanca, Regional Sales Manager la Bergenbier România. El le-a spus retailerilor prezenți la Progresiv Interactiv Râmnicu Vâlcea că 74% dintre shopperii români apreciază orice acțiune care le reduce timpul petrecut la cumpărături. Un procent similar de cumpărători (aproape 7 din 10) merg în magazine fără a avea un buget stabilit de acasă. Datorită acestui fapt, pentru un retailer este foarte important să deruleze acțiuni in-store de impact, precum promoții încrucișate, și să se asigure că layoutul magazinului este unul atractiv – după cum a mai precizat managerul Bergenbier.

Proximitatea este cel mai mare atu, dar nu e suficientă

“Pentru a câștiga în lupta cu rețelele internaționale de magazine, comercianții locali trebuie să se reinventeze, să se adapteze la condițiile actuale din piață și să dezvolte inițiative strategice pornind de la avantajele lor competitive. Și nu uitați că proximitatea de consumatorul român este cel mai mare atu al comerțului tradițional”, a subliniat consultantul pe retail Cătălina Aldea în prezentarea susținută la Progresiv Interactiv Râmnicu Vâlcea.

La rândul său, Dochița Zenoveiov - Brand Innovator și fondator al agenției Inoveo Consulting – a completat: “Proximitatea singură nu este atractivă, însă dacă vine la pachet și cu calitate și atractivitate, șansele de a genera un act de cumpărare cresc exponențial. Trebuie să însuflețiți produsele și serviciile pe care le oferiți consumatorilor, și puteți face acest lucru prin branding”.

Mai mult, retailerii – indiferent de dimensiunea businessului pe care îl generează – nu mai pot ignora noile tehnologii, dacă vor să rămână relevanți pentru consumatorii tineri. De asemenea, avansul tehnologic îi ajută să-și eficientizeze afacerea. “Cu toții avem nevoie de tehnologie. De la lucruri uzuale pe care le folosim zi de zi, trecem la tehnologii de nișă – de exemplu, în medicină deja se fac intervenții chirurgicale de la distanță. Sper ca și retailul să ajungă acolo, la următorul nivel”, a declarat directorul comercial al Entersoft România, Cristiana Pambuccian. Exemplificând cu cele mai noi și mai interesante proiecte de tehnologizare a magazinelor din comerțul alimentar global, aceasta le-a arătat participanților la eveniment direcția în care merge retailul cu sprijinul inovațiilor tehnologice.

Iar ca să-și fidelizeze clienții tineri, un retailer ar trebui să ia în calcul și transformarea într-un business prietenos cu mediul, prin adoptarea unor soluții de reciclare și prin investiții în tehnologii verzi. În prezentarea susținută la Progresiv Interactiv Râmnicu Vâlcea, Ana Maria Rădulescu - Marketing Director Asociația Environ - a subliniat faptul că reciclarea a ajuns de la un lucru „nice to have” la „must have”. De exemplu, amplasarea unui punct de reciclare a bateriilor în magazin va duce la creșterea traficului de clienți. Explicația? Noua generație este mult mai atrasă de conceptele prietenoase cu mediul și de retailerii care se îndreaptă spre conceptul „green”.

O altă soluție pentru creșterea businessului, prezentată retailerilor participanți la eveniment, este afilierea la un program de franciză care oferă avantajul unui brand cu poziționare foarte bună în mintea consumatorilor. “Unul dintre beneficiile francizaților La Doi Pași este faptul că noi investim în permanență în acest brand. Campaniile integrate de marketing sunt foarte importante pentru noi. Anul acesta, de exemplu, am lansat campania națională “Suntem de-ai locului”. Metro propune partenerilor săi din comerțul tradițional și un layout de magazin modern de proximitate, gândit în funcție de misiunile de cumpărare ale shopperilor români.

Deoarece controalele derulate în magazine reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă retailerii, Conferința Progresiv Interactiv a creat și cadrul de interacțiune între comercianți și autoritățile de control. Participanții la ediția din Oltenia au putut adresa întrebări și sugestii de îmbunătățire a cadrului legislativ reprezentanților ITM Vâlcea și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Evenimentul Progresiv Interactiv Râmnicu Vâlcea a fost organizat de Progresiv cu sprijinul Bergenbier, Cris-Tim, Fuchs, LaDoiPași, Mastercard, Univer, HL Display, Entersoft, Coseli, Mogyi, Loncolor, Softnet Consulting și Environ.

Galeria foto a evenimentului poate fi accesată aici.

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content