Acasă > Articole > Niță, Nitela Impex: „În 10 ani, jumătate din oamenii de vânzări vor lucra în logistică”

Niță, Nitela Impex: „În 10 ani, jumătate din oamenii de vânzări vor lucra în logistică”

Emil Nita, Director General, Nitela Impex

Distribuția clasică de produse alimentare și băuturi în comerțul tradițional, așa cum o știm acum, tinde să devină un model de business neprofitabil și chiar neviabil, din cauza contracției continue a acestui segment de retail. În acest context, schimbările din piață vor fi majore în următorii zece ani, vom vedea capitulând un număr mare de firme de distribuție, dar și dezvoltarea unor distribuitori regionali prin alianțe și prin investiții în linii de business complementare. Pentru Nitela Impex, una dintre cele mai mari companii de distribuție din regiunea Olteniei, viitorul are două coordonate noi care reprezintă, în același timp, plasa de siguranță: logistica și HoReCa. 

Pentru Emil Niță, Directorul General și acționarul majoritar al Nitela Impex, a sta în expectativă nu este o opțiune. Ca antreprenor, provocarea lui este de a anticipa direcția în care va merge piața și de a acționa înaintea celorlalți. Dacă în 1996 pleca la drum cu distribuția de băuturi în retail, acum intrarea pe segmentul de alimente vizează exclusiv canalul HoReCa. „Încercăm să compensăm pierderile de volume din retail generate de declinul magazinelor de cartier, cu businessul de distribuție de alimente în HoReCa. Este al doilea an în care funcționăm așa. Nu ne-am propus obiective îndrăznețe, este și aici o piață greoaie și, în plus, avem nevoie de timp. Estimăm că în doi ani vom ajunge la ceea ce ne-am propus ca număr de oameni și ca acoperire”, explică acesta.

O altă direcție importantă de dezvoltare este logistica. Compania deja prestează servicii logistice pentru unul dintre partenerii săi principali - îmbuteliatorul Coca-Cola HBC România - și, în plus, este membru al rețelei Pall-Ex în trei județe din cele patru acoperite în acest moment: Dolj, Olt, Mehedinți și Vâlcea. „Cu Pall-Ex creăm multe sinergii între distribuție și logistică. Suntem rețeaua care crește cel mai mult în ultimii ani. Reușim să trimitem într-o singură zi un palet de la Craiova la Iași cu costuri minime”, detaliază Emil Niță. El a urmărit ca liniile noi de business să fie complementare activității de bază a companiei.

Însă, noile proiecte implică investiții semnificative, lucru asumat de către acționarul Nitela Impex. De exemplu, construcția unui centru logistic modern în Slatina, cu o suprafață de 4.000 de metri pătrați, a însemnat investiții de 1,5 milioane de euro, sumă fără TVA ce nu include costul terenului. Depozitul a fost inaugurat în a doua jumătate a anului trecut. „Nu poți rezista fără investiții. În cazul nostru, s-au acumulat sume mari din 1996 și până în prezent: 38 de milioane de lei din profituri reinvestite”, subliniază antreprenorul. Distribuitorul craiovean, cu afaceri de 208 mil. lei în 2017, are spații de depozitare ce cumulează aproape 20.000 mp, iar cel mai nou punct de lucru a fost deschis în vară, în jud. Vâlcea.

Cum arată viitorul

„Va veni o vreme în care distribuția va scădea mult și vor crește celelalte servicii. Asta le spuneam și managerilor mei din vânzări: este posibil ca peste 10 ani, jumătate dintre ei să lucreze în logistică. Și în Occident se întâmplă la fel, crește ponderea serviciilor. Să aștept să pice de tot comerțul tradițional și să caut atunci alte variante pentru businessul meu ar fi mult mai greu și mai riscant”, susține Emil Niță. El prognozează că, într-un orizont de timp de 10 ani, din cei aproximativ 200 de distribuitori de alimente și băuturi existenți acum în România, vor rămâne în piață doar 30 de firme. Practic, vom asista la o consolidare puternică a pieței, din care vor supraviețui jucătorii cu putere financiară mare și cei care se vor asocia pentru a deveni mai puternici în ariile lor de acoperire.

„Într-o primă fază în evoluția distribuției, fiecare jucător din piață se va extinde, urmând ca apoi să se asocieze cu alți jucători de profil. De asemenea, eu ca distribuitor mare pot optimiza costurile având o flotă care variază de la 2 tone la 16 tone. Transformări vor fi cu siguranță, lucrurile sunt într-o dinamică permanentă”, anticipează acționarul Nitela Impex.

Evoluția businessurilor de distribuție depinde astfel și de cât de mare va fi deschiderea proprietarilor de firme față de colaborarea cu alți jucători din acest sector. Legat de acest aspect, trebuie menționat că Emil Niță se numără printre membrii fondatori ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR). Înființată la finalul lui 2015, aceasta își propune să reprezinte interesele membrilor săi în fața autorităților statului și, de asemenea, să sprijine micii comercianți în lupta cu marile rețele internaționale de magazine. Ajunsă la un număr de 34 de membri, Asociația a accesat de curând fonduri europene de 900.000 de lei.

„Ne dorim să atragem mai mulți membri și, din punctul de vedere al legislației, să reușim să modificăm lucruri precum codul CAEN care, în forma actuală, nu ne permite să accesăm fonduri europene. Noi nu facem comerț, noi suntem brațele producătorilor”, subliniază Emil Niță.

„Retailul tradițional nu o să dispară”

De producători depind, într-o mare măsură, și oportunitățile de dezvoltare ale distribuitorilor. Pe de altă parte, atunci când volumele acestora se diminuează și distribuitorii au de suferit. „Noi depindem mult și de politicile furnizorilor, iar dacă furnizorii mari au un an mai greu, acest lucru ne influențează și pe noi”, completează directorul Nitela Impex. Din fericire, criza din 2008 l-a prins pregătit, cu lichidități suficiente în firmă pentru a aplica planul de investiții deja stabilit, incluzând achiziția de terenuri pentru construirea unor depozite. Și asta pentru că a mers încă de la început pe ideea de a reinvesti profitul în companie și nu a făcut investiții în alte sectoare de activitate, deoarece acest lucru i-ar fi adus riscuri suplimentare. 

„Nu am investit în deschideri de magazine și nici nu iau în calcul această posibilitate. Dacă doream să fac asta, ar fi trebuit să se concretizeze acum 9-10 ani. Acum este deja tardiv pentru că vedem la clienții noștri cât de dificil este să concurezi cu marile rețele”, mai spune antreprenorul. În opinia sa, piața românească a ratat șansa de a avea un comerț tradițional puternic, și asta nu doar din cauza agresivității cu care și-au făcut loc pe piață rețelele internaționale, ci și a lipsei de viziune și de deschidere de care au dat dovadă mulți proprietari de magazine de cartier. „În continuare, comerțul tradițional va continua să scadă, însă el nu o să dispară. În cadrul acestuia, retailul specializat are o șansă, vedem mișcări în rândul unor rețele autohtone din zona noastră”, spune Emil Niță.

În 1997, Nitela Impex avea 36 de clienți activi (retaileri locali), iar anul trecut Niță a revizuit lista acestora pentru a vedea câți dintre ei mai sunt operaționali. Cei 22 de clienți încă activi au fost invitați la un eveniment organizat de distribuitorul craiovean, la care au fost recompensați pentru fidelitatea de care au dat dovadă în ultimii zece ani.

Loializarea angajaților, o prioritate

O parte din investițiile realizate în firmă sunt finanțate prin credite bancare, Niță fiind convins că un business nu se poate dezvolta prea mult fără credite. De altfel, în primii ani, acționarul Nitela și-a finanțat businessul printr-un credit de 200.000 de dolari contractat în Austria, piață în care a activat timp de mai mulți ani după Revoluție. „Firma nu a avut niciodată o nevoie deosebită de finanțare, însă eu sunt convins că dacă aș avea o problemă mai grea, aș găsi deschidere din partea băncii cu care lucrez încă din 1998. Poate și eu procedez la fel: dacă un client lucrează cu mine de atâta timp și ar avea o problemă la un moment dat, pentru care îmi cere amânarea unui termen de plată, l-aș înțelege. Am încercat să le imprim și oamenilor din firmă acest stil: să nu faci business doar pentru câștigul material”, mai afirmă antreprenorul.

Fiind o firmă cu acționariat românesc (Emilian Niță deține firma împreună cu doi frați, însă pachetul majoritar îi revine lui – n.r.), avantajul față de o corporație multinațională este loializarea angajaților prin crearea unor relații strânse între oameni, mai consideră acționarul Nitela. „Îi știu pe toți angajații din firmă, iar asta ajută la loializare. Acum avem în jur de 450 de angajați, iar anul trecut erau 400 de persoane. La un efectiv atât de mare, avem departament propriu de training cu un trainer care lucrează de 19 ani în firmă, prima poziție fiind aceea de agent de vânzări”, completează Emil Niță. Mai mult, pentru a încuraja performanța, compania acordă anual bonusuri de merit substanțiale, bugetul pe 2018 pe acest proiect fiind de 300.000 de lei.

Întrebat ce sfaturi ar da tinerei generații de antreprenori, acționarul Nitela spune că cele mai importante lucruri sunt evaluarea șanselor de reușită prin prisma abilităților lor și construirea unui business plan riguros. „Un antreprenor trebuie să prindă contextul de piață potrivit. Însă chiar și așa, în primii ani efortul este maxim și trebuie să-și asume eventuale pierderi”, completează Emil Niță.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content