Acasă > Articole > Moldovan deschide la Cluj o carmangerie cu restaurant

Moldovan deschide la Cluj o carmangerie cu restaurant

Carmangeria Moldovan

Producătorul de preparate din carne Cosm-Fan a deschis săptămâna aceasta, la Cluj-Napoca, un magazin sub brandul Moldovan. Carmangeria are o suprafaţă de vânzare de 180 de metri pătraţi, este al 28-lea magazin şi cel mai mare al reţelei. 

Noul magazin este a treia unitate comercială modernizată a Cosm-Fan, toate unităţile fiind localizate în judeţul Cluj. Spre deosebire de celelalte magazine, carmangeria Modovan recent deschisă va avea în incinta ei şi un mic restaurant, unde se servesc feluri de mâncare pe bază de carne, ciorbe şi garnituri.

Magazinul va avea şi un frigider special de maturare a cărnii de vită, fiind a doua unitate comercială dotată cu un astfel de echipament.

Pe lângă preparatele din carne, sortimentaţia magazinului include produse complementare, precum vinuri, brânzeturi şi măsline.

"În perioada următoare vrem să extindem fabrica de preparate din carne. În prezent 80% din producţie merge către magazinele noastre, însă vrem ca pe viitor să intrăm şi pe catering", a declarat directorul general al Cosm-Fan, Cosmin Moldovan. Compania face şi în prezent platouri cu produse tradiţionale pentru ocazii speciale. Cosm-Fan produce preparate din carne de porc, vită, miel şi pui. 

Potrivit directorului general al companiei, cifra de afaceri a Cosm-Fan va depăşi 10 milioane de euro în acest an.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content