Acasă > Articole > „Lucrurile cu adevărat creative se întâmplă în afara zonei de confort”

„Lucrurile cu adevărat creative se întâmplă în afara zonei de confort”

Cristina Radu, Prodal '94

Aceasta este concluzia la care a ajuns Cristina Radu, noul Marketing&Trade Marketing Director al producătorului de băuturi alcoolice Prodal '94, după mai bine de zece ani de la prima interacțiune cu industria bunurilor de larg consum. Din noua poziție, provocarea numărul unu este să mențină brandurile Stalinskaya și Wembley în poziția de lider, iar echipa joacă un rol important în această ecuație, pentru că managerul nu crede în rezultate dincolo de oameni.

Sunt mai bine de 10 ani de când Cristina Radu a avut prima interacțiune cu industria FMCG, însă traseul său profesional nu a fost dictat de un plan bine stabilit înainte, ci mai degrabă de oportunitate, dar și de dorința de a se regăsi în ceea ce face. „Am făcut parte din generația în care toată lumea dădea la informatică și mi-am dorit să merg și eu cu valul. Însă mama, care era dascăl, mi-a recomandat să merg în zona de studii umaniste și așa am ajuns la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. A fost foarte bine pentru că am lucrat ca traducător și interpret de conferințe, ceea ce mi-a permis să mă întrețin singură, dar în mod flexibil. Apoi am lucrat pe diferite proiecte și am decis să îmi îndrept studiile în zona de project management, pentru ca marketingul să vină ulterior”, își amintește managerul.

Cât despre alegerea industriei bunurilor de larg consum, Cristina spune că elementul de bază a fost efervescența. „Am lucrat o perioadă pe proiecte și a fost un lucru bun pentru că oamenii au focus mare pe rezultate, însă proiectele nu clădesc în perspectivă. La un moment dat devenise frustrant ca după 9 luni sau 1 an să îmi strâng mâna cu colegii și să mergem fiecare în altă parte. Drept urmare am decis că nu mai vreau genul acesta de experiență, pentru că îmi doream să clădesc, așa că am acceptat șansa de a face parte din echipa Cadbury”, spune aceasta.

Next steps. După un an în corporate affairs, Martin Drane, Directorul General al companiei, i-a oferit o oportunitate în departamentul de marketing. Și pentru Cristina a fost un moment de cotitură pentru că nimic din CV-ul ei nu o recomanda pentru această poziție. „«Eu văd potențialul, nu CV-ul», asta mi-a spus Martin. Am luat acest vot de încredere și am ținut bine de el. După trei ani însă, businessul a fost preluat și am înțeles că amploarea afacerii se dimuează și privește mai pragmatic pe bugete și priorități. Multe dintre proiectele în care eram implicată s-au redefinit sau s-au anulat și atunci am acceptat propunerea Heineken pentru a ocupa poziția de brand manager și, patru ani mai târziu, am intrat în echipa PepsiCo pe poziția de Marketing Manager, inițial pentru România, apoi pentru regiunea Europa de Est”, explică executivul.

Din punctul său de vedere, toate aceste experiențe au clădit, pentru că parcursul a fost unul organic, fără etape sărite nenatural. Mai mult decât atât, a avut oportunitatea să interacționeze cu categorii și profile de consumator diferite, ceea ce a reprezentat un plus. „Berea este o categorie frumoasă, cu mulți competitori, un segment economic ridicat care nu îți permite să joci foarte mult cu proiecte out of the box și atunci, într-o industrie care a fost crescută convențional, inovația a venit în ultimii ani. Drept umare, PepsiCo a completat experiența mea printr-un discurs cu un consumator mai tânăr, predispus și la alte forme de comunicare, dar și printr-o altă paradigmă competitivă. Pepsi este un brand cool, care a răsturnat norma și pentru mine a fost cu totul nou pentru că s-a schimbat atât discursul cu consumatorul, cât și paradigma competitivă”, susține Cristina.

Experiența de acum. Chiar dacă în cadrul PepsiCo a avut șansa să încerce proiecte „nebunești”, apetența pentru industria băuturilor alcoolice a făcut-o să accepte anul trecut o nouă provocare în cadrul Prodal '94. „A fost o schimbare care a venit necalculat și, pentru că discursul cu un consumator mai matur, mai rafinat prin natura vârstei a fost mai apropiat de experiența mea, am spus da. Însă fiecare poziție m-a ajutat pentru că sunt de părere că este esențial să ai o experiență vastă ca să le poți asigura oamenilor acele răspunsuri pe care le caută la tine. Nu poți să dai sfaturi și să pretinzi calități de la ceilalți prin experiențe pe care tu nu le-ai acumulat. Iar rolul regional m-a ajutat să înțeleg perspectiva de ansamblu, iar faptul că noi cu brandurile Stalinskaya și Wembley suntem prezenți în peste 20 de piețe, imaginea nu s-a schimbat așa de mult. În continuare am nevoie de această perspectivă pentru că strategia noastră continuă și dincolo de granițele României”, completează Cristina.

Cât despre trecerea de la multinațională la o companie antreprenorială, managerul spune că schimbarea de paradigmă nu a fost uriașă pentru că primul lucru l-a care s-a uitat a fost ce are de făcut din poziția sa. „Eu fac brand building, indiferent că vorbim de un brand global, sau că este vorba despre un brand local care face pași în afara granițelor. Rolul meu rămâne același. În al doilea rând am apreciat pragmatismul foarte ridicat – știi ce resurse ai, ce instrumente ai, care sunt obiectivele și, în același timp, în cadrul echipei există o dinamică foarte bună, un simț al urgenței, care pentru mine este salutară. Faptul că există un forum de oameni care validează repede și nu trebuie să ne blocăm în proceduri, reprezintă un plus”, consideră executivul. 

Și pentru că orice început vine cu o listă de priorități, Cristina vizează pentru anul acesta tot portofoliul, însă evident cu eforturi comerciale diferite. „Focusul este pe categoria de vodcă unde suntem lideri, dar este nevoie să susținem acest leadership al brandului Stalinskaya. Cred că atunci când ești lider există o linie foarte fină de demarcație pentru a ajunge la zona de confort care te face să crezi că ești intangibil sau greu de detronat. Asta în timp ce cred și că este foarte greu să te repui pe acea poziție odată ce ai fost decăzut din ea. Drept urmare, trebuie să susținem și să protejăm această poziție clădită în 20 de ani. Iar a doua prioritate este Wembley, lider și el în categoria de gin”, mai spune aceasta.

Lecții pentru sine. Ce a învățat de-a lungul timpului? În primul rând, că ai nevoie de flexibilitate pentru că ceea ce ai aplicat astăzi poate foarte bine să nu se mai aplice și mâine și ceea ce cunoști despre un grup de consumatori nu este neapărat valid și pentru altul. Apoi, ar mai fi adaptabilitatea, și nu în ultimul rând, că este important să fii aproape de oameni. „Nu cred în rezultate dincolo de oameni. Numai cu o atitudine pozitivă a oamenilor poți să realizezi lucruri mari și nu cred că doar de la o anumită poziție există dreptul la păreri”, consideră Cristina Radu. 

Și în jurul acestor lecții au fost construite și principiile după care se ghidează la nivel profesional. „Primul și cel mai important ar fi principiul bunului simț și spun asta pentru că în bussines este foarte ușor să ajungi într-o situație de paralizie de date și trebuie să ai și acest reality check din piață. Și când spun piață mă refer la raft, consumatori și competitori pentru că e ușor să clădești brandurile la tine în cap, dar când ai scos un brand „din casă” și l-ai pus pe raft între alte 200, de abia atunci ești în fața primului moment al adevărului. Al doilea principiu ar fi credința că lucrurile cu adevărat creative se întâmplă în afara zonei de confort. Iar eu încurajez asta și în echipa mea, chiar și prin lucruri mici cum ar fi să mergem să lucrăm în altă parte decât la birou. Cât despre mine, să spunem că îmi antrenez ieșitul din zona de confort pe toate planurile. Spre exemplu, am rău de înălțime și cu toate astea m-am apucat să fac tiroliană, am făcut 3.000 km în patru zile într-o călătorie în Cappadochia ca să mă plimb cu balonul. Sunt lucruri mici, dar care te ajută să te resetezi”, spune Cristina.

Și pentru că tot a venit vorba despre echipă, managerul spune că relația cu colegii a demitizat ceea ce a auzit când a intrat în industria FMCG vizavi de relațiile conflictuale dintre departamentele de vânzări și marketing. „Nu am funcționa unii fără ceilalți și atunci încercăm să avem o relație armonioasă, care vine dintr-un balans al zonei formale cu zona informală și din a echilibra prioritățile de business cu nevoile fiecăruia. Rolul meu este acela de a da claritate echipei mele, pentru că nu este nimic mai frustrant decât să nu știi care este rolul tău în echipă și, de asemenea, sunt responsabilă să asigur vizibilitate pe termen lung întregii echipe. Și, nu în ultimul rând, sunt atentă la nevoile lor. E important ca oamenii să vadă că îți pasă”, adaugă managerul.

Dincolo de astăzi. Cât despre viitor, Cristina Radu spune că a învățat să nu închidă nicio ușă și să nu spună niciodată «niciodată». „Nu am ales multinaționala în detrimentul antreprenoriatului pentru că una este mai bună decât cealaltă, ci pur și simplu m-am bazat pe intuiția pe care am avut-o în momentul respectiv și pe prioritățile mele din acel moment. Pentru mine contează foarte mult industria în care lucrez și de aceea nu mă văd făcând o schimbare abruptă pentru moment”, concluzionează Cristina.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content