Acasă > Articole > Final de an optimist pentru producătorii de vin, cu creșteri de două cifre

Final de an optimist pentru producătorii de vin, cu creșteri de două cifre

Vinul de sarbatori

Pentru producătorii de vin, anul 2018 se încheie cu creșteri importante de vânzări, de ordinul double digit, comparativ cu anul anterior. Vârful de sărbători, care concentrează până la 60% din vânzările anuale pe anumite segmente de piață, se anunță a fi în aceeași linie, pe fondul creșterii bugetelor consumatorilor, dar și datorită eforturilor depuse de jucătorii din piață pentru diversificarea ofertei.

“Finalul anului se anunță a fi în concordanță cu așteptările de creștere de peste 20% față de ultimul trimestru din 2017, iar în acest moment avem în portofoliu branduri care-și consolidează poziția în piață. Spre exemplu, Beciul Domnesc este în focus pentru noi, aflându-se acum într-o campanie integrată de comunicare”, spune Gianina-Virginia Rusu, directorul financiar al Vincon România, companie aflată în top 3 producători de profil. La rândul său, Ciprian Roșca, directorul comercial al producătorului Cramele Recaș, anunță pentru acest an atingerea targetului de vânzări stabilită la finele lui 2017 (avans de aproximativ 15%) și prognozează pentru Q4 un ritm chiar mai mare de creștere la volumele de vânzări în retail, de până la 18%. Interesant de menționat este și faptul că retailul independent, deși un canal de vânzare în ușoară scădere de la an la an la nivelul categoriei, aduce companiei o creștere de 11% în 2018, comparativ cu 2017.
 
Și pentru Domeniile Sâmburești, 2018 a fost un an bun, cu o rată de majorare a vânzărilor în retail de 16% pe primele nouă luni, deși compania nu a avut nicio lansare în acest interval. Per ansamblul anului, rata de creștere estimată este de 12-14%, potrivit lui Dan Ghejan, directorul comercial al producătorului.
Alexandrion Group, cel mai nou jucător pe piața vinului, are și el planuri ambițioase pentru ultimele două luni din an: +25% la vânzări față de aceeași perioadă din 2017. “Creșterea vânzărilor în retail este de 10% în primele trei trimestre ale anului curent, față de aceeași perioadă a lui 2017. Această evoluție a fost influențată major de procesul de preluare și integrare a businessului de vinuri în structura și portofoliul Alexandrion Grup”, punctează Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading.
 
În cazul Gramma Wines - un producător mai mic de vinuri - creșterea la nouă luni a fost de 15%, un driver important fiind și producția de mărci propri pentru retaileri. “Ultimul trimestru din an are toate premisele să fie un vârf de vânzări mai bun pentru compania noastră: piața mai educată, creșterea prețului mediu plătit pe o sticlă de vin și faptul că suntem prezenți în aproape toate rețelele”, apreciază Marian Olteanu, fondatorul companiei.
 
Spumantele sunt în focus în Q4
 
Pentru producătorii și importatorii de vinuri spumante, trimesrtul al patrulea (Q4) și în special ultimele două luni din an sunt esențiale, în condițiile în care acestea concentrează în jur de jumătate din vânzările anuale înregistrate în categorie. “Făcând o medie, între 40% și 60% din volumele de spumant se vând în lunile noiembrie-decembrie”, estimează Cristina Radu, directorul de marketing al Granddis (importatorul vinurilor spumante Rose Mary). Pentru Q4, compania și-a propus menținerea ritmului de creștere a vânzărilor  în zona double digit (peste 10%), în linie cu dinamica înregistrată în primele trei trimestre din an, inclusiv datorită activărilor dedicate.
 
Cristina Radu mai spune că spumantele Rose Mary au avut “o dinamică excelentă în primele 9 luni din an, cu creștere mare, double digit, față de aceeași perioadă din 2017. Rezultatele nu ne-au surprins deoarece este un brand pe care am început să îl susținem cu consecvență, care a fost lansat și în mediul digital anul acesta, cu o investiție importantă în spate, cu prezență constantă la evenimentele relevante de pe parcursul întregului an și, nu în ultimul rând, cu investiție la nivel de brand, în TV”.
Creșterea segmentului de vinuri efervescente în acest an a venit în contextul majorării bugetelor consumatorilor, al diversificării categoriei și al numărului mare de noutăți aduse pe piață de către producători și importatori. “Nu în ultimul rând, asistăm la o desezonalizare a pieței de sparkling wines. Odată cu creșterea consumului de prosecco, se observă clar că spumantul nu mai este acea băutură “exclusivă”, pe care o cumpărăm sau consumăm doar la ocazii speciale sau în sezonul sărbătorilor de iarnă”, apreciază managerul Granddis.
 
Ideea este susținută și de către Emil Popescu, Președintele Zarea, care afirmă că dezvoltarea segmentului de prosecco este determinată în special de comportamentul de consum al generaţiei tinere, care este mult mai dinamică, cu un apetit pentru noutate şi experimentare. Pe primele 9 luni ale anului 2018 faţă de perioada anterioară, avansul Zarea Prosecco a fost de +46%, iar aşteptările de creştere în cadrul categoriei sunt circa 25-30% pentru anul viitor. 
În același interval, compania a înregistrat o creștere de 32% a volumelor de vânzări în retail. ”Acest ritm este mult peste media pieţei. În Q4 ne așteptăm la un avans de 15 - 20 % faţă de anul trecut, deci vom avea un vârf de vânzări mai bun ca cel din 2017”, completează Emil Popescu. 
 
Citiți o analiză amplă pe categoria de vinuri în ediția tipărită Progresiv decembrie 2018, pe care o puteți achiziționa și în formatul e-copy din magazinul online.
 
 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content