Acasă > Articole > Antreprenorul care aduce schimbarea

Antreprenorul care aduce schimbarea

Stefan Hipp

HiPP, afacere de familie cu o tradiție de aproape 120 de ani, se află acum în mâinile celei de-a patra generații. Stefan Hipp a primit de la tatăl său misiunea de a dezvolta businessul în conformitate cu gusturile consumatorilor actuali, păstrând în același timp esența care l-a consacrat în domeniul alimentației pentru copii – utilizarea materiilor prime ecologice. Cum arată rețeta succesului pentru viitor, aflați dintr-un interviu acordat de CEO-ul HiPP, în exclusivitate pentru Progresiv.

Managerul de origine germană Stefan Hipp, conduce un business care, în urmă cu 60 de ani, se număra printre pionierii agriculturii ecologice. Deși în prezent termenul „ecologic” face parte din vocabularul uzual, dar și din alimentația unui număr din ce în ce mai mare de consumatori, în trecut producția ecologică era privită ca o nebuloasă. În acest peisaj, familia Hipp a pornit la drum, împotriva curentului, dar cu o convingere absolută în potențialul afacerii, setând astfel noi standarde de calitate pe segmentul alimentelor pentru copii.

„Când bunicul meu a început să introducă, în 1956, primele materii prime organice în mâncarea pentru bebeluși, toată lumea l-a considerat nebun și nu a dat șanse companiei de a rezista prea mult pe piață. Dar a mers înainte cu ideea lui, iar tatăl meu i-a împărtășit viziunea. Așadar, dacă în prezent ideea de organic face parte din ADN-ul nostru este foarte important să urmăm această tendință și în viitor, pentru că doar așa vom putea beneficia de un mediu confortabil”, spune, plin de convingere, Stefan Hipp.

Jobul visat

Și cum businessul este gândit pe termen lung, iar ștafeta este predată, la momentul potrivit, următoarei generații, viitorul profesional al lui Stefan Hipp a fost, în mare parte, predictibil. „Crescând în același timp cu acest business de familie, a fost tot timpul clar ce urma să fac din punct de vedere profesional. Totodată, dorința mea a fost mereu să mă alătur afacerii, în condițiile în care de mic mi-am dorit să ajung să lucrez pentru HiPP. Atât fratele meu, cât și cele trei surori ale mele, lucrează în cadrul companiei. Fratele meu este și el parte din echipa de management, fiind responsabil de activitatea unităților de producție, iar surorile mele sunt implicate part-time, fiind în primul rând mame”, detaliază managerul.

În calitate de CEO, Stefan Hipp se ocupă de achiziții, vânzări și marketing, cariera sa fiind presărată cu experiențe profesionale diverse. „Am început cu un training în cadrul companiei, la vârsta de 18 ani, iar după ce mi-am finalizat studiile politice, am lucrat în cadrul departamentului dedicat exportului. A urmat apoi departamentul de procesare, unde am avut și primul meu job full time. Ce făceam mai exact? Înlocuiam acele materii prime folosite în cadrul procesului de producție care nu erau în totalitate organice. Acesta a fost practic primul meu job - să caut fermieri care să producă organic pentru noi”, își amintește Stefan Hipp.

Întrebat ce contează în prezent pentru managerul Stefan Hipp, acesta vorbește despre valorile tradiționale, la care se adaugă onestitatea, capacitatea de a avea o viziune clară asupra viitorului, toleranța și flexibilitatea în gândire.

„N-aș lucra niciodată într-o industrie în care nu aș fi convins de valorile ei, de produsele pe care le oferă, de aspectele legate de etică”, punctează acesta. Cât despre riscuri, Stefan Hipp crede că, din poziția de antreprenor, este esențial să poți să ți le asumi. „Dacă nu-ți asumi riscuri, atunci când se va trage linie nu vei fi câștigător. Totuși, trebuie să fii atent ca riscurile să fie bine cântărite, să nu îți asumi un risc prea mare, dar nici să te ferești de ele, pentru că în fiecare risc există o oportunitate”.

La o privire de ansamblu, managerul se descrie ca o persoană optimistă, focusată mai degrabă pe găsirea soluțiilor decât pe despicarea firului în patru. Modelele care l-au conturat ca și individ sunt deopotrivă bunicii și tatăl său. „Afacerea a fost înființată de străbunicul meu, tatăl bunicului. Însă bunicul meu este cel care a crescut compania pe tot teritoriul Germaniei, iar tatăl meu a extins-o la nivel global. Ei sunt, cu siguranță, modelele mele”, spune Stefan Hipp.

Pe plaiuri mioritice

La jumătatea lunii martie, Stefan Hipp a fost în vizită în România, piață unde sunt distribuite aproximativ 80 de sortimente. Motivul? Aniversarea a 20 de ani de prezență a produselor Hipp pe piața locală și a 10 ani de la înființarea reprezentanței locale HiPP România.

„Dacă vorbim despre importanța României în totalul afacerii, pot spune că este una dintre piețele de bază din Europa, una interesantă, iar planurile noastre vizează creșterea în continuare a cotei de piață. De obicei nu oferim cifre privind rezultatele financiare, dar pot spune că avem o cotă de piață semnificativă, atât pentru categoria de meniuri, acolo unde suntem lideri de piață, cât și pentru formulele de lapte”, detaliază managerul.

Deși piața totală de baby food din România se află pe o pantă ușor descendentă, pe fondul natalității în scădere, Stefan Hipp vorbește despre orientarea consumatorilor români spre produse organice, comportament remarcat în special în cazul mamelor. În acest context, obiectivul companiei de a ajunge liderul pieței pentru produse alimentare dedicate bebelușilor este unul cât se poate de realizabil. Un atu pe acest traseu îl va constitui și creșterea numărului de producători locali cu care compania colaborează. „O chestiune tot mai importantă pentru noi în viitor este continuarea colaborării cu fermierii din România. Observăm un potențial uriaș în ceea ce privește materia primă de aici, mai ales dacă vorbim despre cereale și rapiță. Astfel, intenționăm să creștem numărul colaborărilor cu fermierii locali. În prezent, lucrăm cu circa 60 de fermieri din România”, punctează proprietarul Hipp.

Activitatea de producție a companiei este concentrată în acest moment în cadrul a opt fabrici, localizate în Germania (două unități), Austria, Elveția, Ungaria, Croația, Ucraina și Rusia. Scenariul unei unități de producție pe plan local nu este exclus însă. „La acest moment nu ne gândim la deschiderea unei fabrici în România, dar poate pe viitor, nu se știe niciodată”, adaugă Stefan Hipp.

O nouă linie de business

În condițiile în care rata natalității în Europa ultimilor ani rămâne la un nivel scăzut apare inevitabil necesitatea adaptării businessului la realitatea actuală. Pentru Stefan Hipp direcția de urmat este clară – atragerea unei noi nișe de clienți. „Ținta noastră pentru viitor este să producem mâncare organică și pentru copii mai mari. În trecut, focusul a fost pe produsele pentru bebeluși (0-12 luni), acum am început deja să creștem portofoliul cu produse pentru copii până la trei ani și vom merge și spre o categorie superioară de vârstă. Există o cerere mare și este, de asemenea, foarte important să oferim hrană sănătoasă și copiilor mai mari”, punctează Hipp. Produsele au fost deja puse în vânzare pe diferite piețe, urmând să fie distribuite și în România, la sfârșitul acestui an.

Privind tot spre viitorul afacerii, managerul spune că două lucruri sunt esențiale pentru companie: păstrarea valorilor inițiale și, totodată, evoluția, atât de necesară într-o lume în continuă schimbare. „75% din activitatea noastră este asigurată de Europa, 25% reprezentând vânzările din Asia (China, Vietnam, Filipine, Thailanda, Coreea). În acest an nu vom intra pe piețe noi. Focusul este să creștem pe piețele unde suntem deja prezenți prin investiții în marketing și distribuție”, detaliază antreprenorul din spatele businessului HiPP.

Întrebat dacă o potențială vânzare a businessului reprezintă un scenariu în viitor, Stefan Hipp exclude această variantă, deși, de-a lungul timpului, au existat numeroase oferte. Explicația oferită este una simplă: dacă familia nu mai este implicată în afacere, lucrurile nu mai sunt la fel, iar valorile se pierd pe drum. „Tatăl meu s-a retras deja de la cârma afacerii, dar ne consultăm permanent. Cât despre mine, sunt prea tânăr să mă gândesc la momentul în care voi părăsi compania. Însă știu că trebuie să mă retrag înainte de a fi prea târziu, deoarece și tatăl nostru a ales momentul potrivit și ne-a predat afacerea când noi eram tineri. Acesta este si obiectivul meu: să predau ștafeta noii generații când voi avea între 60 și 70 de ani”, afirmă antreprenorul din spatele businessului.

Cum arată viața după business? În viziunea sa, Stefan Hipp își dorește să-și aloce mai mult timp pentru munca la ferma sa de produse organice din Polonia, dar și pentru schi și echitație, două dintre pasiunile sale.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content