Acasă > Articole > Anca Damour, Membru în board-ul Carrefour, despre ultimii 20 de ani în retail

Anca Damour, Membru în board-ul Carrefour, despre ultimii 20 de ani în retail

Anca Damour

La aniversarea a 20 de ani de existență, Progresiv lansează provocarea #20YearsChallenge pentru managerii de top și antreprenori din piața românească de profil. Astfel, privim ultimii 20 de ani prin ochii celor care au contribuit cu idei noi, pasiune și muncă la dezvoltarea retailului și a industriei FMCG.

Interviu cu Anca Damour, Director Real Estate, Corporate Affairs, Juridic, CSR și comunicare externă Carrefour România

#20DeAniDeRetail

Retailul românesc a cunoscut o dinamică extraordinară în ultimii 20 de ani: de la primul hypermarket inaugurat de Carrefour în 2001 și până azi, 18 ani mai târziu, s-a scris istoria comerțului românesc, care a avut și păstrează în continuare o dinamică aparte față de restul țărilor din Europa. Un alt reper important este dezvoltarea e-commerce-ului.Tot ce a însemnat know-how venit de la nivel internațional a fost foarte prețios, pentru că vorbim despre experiența de zeci de ani a unor grupuri puternice, care au dus retailul românesc la un alt nivel. A contat foarte mult însă modul în care aceste businessuri internaționale s-au adaptat pe plan local, cum au integrat specificul național.

 

#ScenariulSaturației

Retailul a devenit un domeniu tot mai competitiv și mai profesional, lucru care s-a resimțit într-un mod pozitiv, printr-un potențial crescut de a realiza parteneriate, cât și prin dezvoltarea unui număr mai mare de profesioniști și echipe tot mai specializate.
Nu poate fi vorba de saturație, cât de o adaptare la nevoile clientului, care vor fi în continuă evoluție. Consider că shoppingul online se va dezvolta din ce în ce mai mult, iar diversitatea de formate de retail și abordarea multicanal pot fi soluția câștigătoare.

#DriveriiUrmătorilor20DeAni

Cu siguranță, consumatorul va fi cel care va dicta, însă online-ul va reprezenta un punct de focus, pentru că este o alternativă rapidă, comodă și profitabilă, care are avantajul de a fi foarte adaptabil.

#HypermarketulViitorului

Clienții vor merge în magazine pentru experiența completă de shopping, pentru mirosul de pâine proaspătă, pentru a vedea ce mai e nou sau pentru a se inspira pentru cumpărături viitoare. Odată ce vor ști exact ce își doresc, clienții pot alege soluțiile moderne de shopping, din fața cal­culatorului sau cu ajutorul telefo­nului mobil.

#TehnologiileViitoruluiInStore

Hypermarketul în anul 2040 va exista, însă adaptat timpurilor și nevoilor clienților, funcționând ca un centru experiențial. Pentru că magazinul viitorului va fi un mix de tehnologizare și servicii, angajații vor fi mai orientați către clienți și către consilierea acestora. O soluție “din viitor” pe care o testăm momentan este magazinul virtual. Mai exact, consumatorul își pune ochelarii VR și intră într-un magazin virtual, cu ajutorul aplicației dedicate, unde poate vedea produsele, le poate lua de pe raft, poate citi eticheta și se poate „plimba” printre raioane.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content