FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Veniturile Delhaize în Europa de Sud-Est, +9% în T2

Veniturile Delhaize în Europa de Sud-Est, +9% în T2

Veniturile grupului belgian Delhaize în Europa de Sud Est au înregistrat ]n trimestru al doilea un avans de 9% ajungând la 828 milioane euro, la rate de schimb identice, potrivit raportului financiar publicat de companie. Rezultatul se datorează în principal creșterii de 1,6% a vânzărilor comparabile (like-for-like) în Grecia și România, dar și a extinderii rețelei de magazine.

Profitul operațional (underlying operating profit) a crescut cu 25,4% până la 37 milioane de euro (la rate de schimb identice), în timp ce marja operațională a avansat de la 3,9% la 4,5%. Unul dintre factorii care a contribuit la acest rezultat este ameliorarea condițiilor în relația cu furnizorii în Grecia și România.

La nivelul grupului, veniturile Delhaize au înregistrat o creştere de 3,2%, la rate de schimb identice. Compania a înregistrat un avans al veniturilor de 3,2% în Statele Unite, susţinut de o creştere de 2,5% a vânzărilor comparabile. În Belgia, veniturile au înregistrat un declin de 0,3% comparativ cu al doilea trimestru al anului 2014, ajungând la 1,257 miliarde de euro.

Delhaize Group operează în prezent în șapte țări: SUA, Indonezia, Belgia, Luxemburg, Serbia, Grecia și România, având o rețea de circa 3.500 de magazine. Pe plan local, Mega Image operează o reţea care cuprinde în prezent 427 de magazine, majoritatea amplasate în Bucureşti, sub brandurile Mega Image (201), Shop&Go (223) şi AB Cool Food (1),Gusturi Româneşti (1), Mega Drive (1).

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content