FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Știri > Rostar vrea să ducă biscuiții din Bragadiru în țările arabe și Israel

Rostar vrea să ducă biscuiții din Bragadiru în țările arabe și Israel

Producătorul de biscuiți Rostar, care deține o fabrică în Bragadiru (lângă București), intenționează să extindă exporturile în țările arabe și Israel. Această activitate generează 3,3% din business, cea mai mare piață de desfacere fiind Bulgaria, a spus pentru Progresiv Nezih Bulut, administratorul companiei.

Produsele RoStar ajungeau anterior pe piețe precum Bulgaria, Ungaria, Polonia, Suedia, Cipru sau Grecia.

În perioada ianuarie-august din acest an vânzările au crescut cu 20% comparativ cu aceeași perioadă din 2016, până la 23,7 milioane lei.

„Această evoluție este datorată în principal promoțiilor foarte agresive pe care Rostar le-a desfășurat. Pentru a doua parte a anului dorim să păstrăm aceeași creștere de 20%”, a afirmat Nezih Bulut.

Astfel, pentru anul acesta Rostar vizează atingerea unei cifre de afaceri de 40 milioane de lei, respectiv a unui profit mai mare cu 20% comparativ cu 2016. Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe, anul trecut compania a afișat un profit net de 1,8 milioane lei.

Totodată, Rostar are în plan, pentru „viitorul apropiat”, obținerea certificării IFS.

Businessul Rostar a fost fondat de către Halil Bulut, care, în 1996 investea aproape trei milioane de dolari în construcția fabricii de biscuiți de la Bragadiru. În prezent, capacitatea de producție a fabricii depășește 50 de tone de biscuiți pe zi, compania având un număr mediu de 319 angajați.

Potrivit datelor Euromonitor, consumul de biscuiți dulci a crescut anul trecut cu 5%, până la 50 de milioane de kilograme. Mai mult, consumul per capita a fost în 2016 de 2,5 kilograme per capita.

Sursa foto: Panoramio.com

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content