FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Știri > Proprietarul ”Dulceața lu’ Răzvan” estimează o creștere de 50% a afacerilor

Proprietarul ”Dulceața lu’ Răzvan” estimează o creștere de 50% a afacerilor

Businessul deținut de Răzvan Rusu, antreprenorul din spatele brandului ”Dulceața lu’ Răzvan”, a finalizat primele șase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 440.000 de lei, în creștere cu 20% față de același interval al anului precedent. Mai mult, Răzvan estimează o creștere de 50% pentru întreg anul 2017, targetul fiind atingerea pragului de 1,5 milioane de lei.

”Primul semestru nu este atât de relevant cât semestrul al doilea, când practic facem peste 60% din cifra de afaceri, dar chiar și așa anul acesta am înregistrat o creștere de 20% în S1. Cât despre așteptările la nivelul întregului an, chiar dacă am avut creșteri foarte mari de peste 100%, anul acesta am ajuns la un nivel care nu poate să depășească 50% față de 2016, în principal datorită capacității de producție”, a declarat Răzvan Rusu pentru Progresiv.

Rezultatul la nivelul întregului an este influențat și de cum se va încheia sezonul de zacuscă, ”producția fiind volatilă datorită legumelor care se găsesc tot mai greu datorită secetei și prețurilor foarte mari”, mai spune antreprenorul.

De altfel, zacusca este unul dintre produsele vedetă, de la an la an vânzările majorându-se cu peste 100% în cele două rețele în care produsele sunt listate, Mega Image și Carrefour.

Pe lângă zacuscă, la Idicel-Pădure se produc în prezent 14 tipuri de dulceață, dar și siropuri sub brandul Răzvan. În plus, antreprenorul a dezvoltat și un magazin online care, pentru moment, nu aduce neapărat un plus important în vânzare. Un aport de 12% în vânzări vine de la Răzvănărie, anul acesta antreprenorul participând la festivalurile Untold și Neversea.

În ceea ce privește planurile de viitor, Răzvan va lansa o nouă imagine a borcanului de dulceață. De asemenea, vor fi lansate noi sortimente de dulceață în următoarea perioadă, dulceața de vișine cu miez de nucă și dulceața de prune cu miez de nucă, dar și o ediție limitată pentru salata de vinete la borcan.

Mai multe detalii despre povestea din spatele businessului ”Dulceața lu’ Răzvan”, puteți citi într-un material aici.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content