FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Știri > MOL România continuă extinderea conceptului Fresh Corner

MOL România continuă extinderea conceptului Fresh Corner

MOL România a deschis două noi benzinării, la Râșnov și Bușteni, continuând în același timp implementarea conceptului Fresh Corner în stațiile sale.

Rețeaua MOL ajunge la 210 stații la nivel național, în timp ce conceptul Fresh Corner este disponibil în acest moment în 67 de unități. Planurile companiei vizează atingerea unui număr de 100 de stații care să cuprindă acest concept.

Pentru anul curent, MOL România are un buget între 10-15 milioane de euro, dedicat investițiilor pe plan local, printre care extinderea stațiilor Fresh Corner.

Rețeaua de benzinării MOL România ar putea avea, în cel mai optimist scenariu, circa 200 de stații Fresh Corner până în 2021, a estimat anterior, pentru Progresiv, Lars Hoglund, Senior Vice-President Retail al grupului MOL.

Fresh Corner a fost implementat în România în 2015. Conceptul acordă o mai mare importanţă gastronomiei şi cumpărăturilor pentru acasă. În prezent, MOL a implementat conceptul Fresh Corner în 67 de staţii din România şi în 350 la nivelul Europei Centrale si de Est. Dincolo de partea gastro din staţiile Fresh Corner, MOL România are 37  de staţii cu spălătorii auto, 86 de statii dotate cu rezervoare de GPL, 5 stații în care au fost  amenajate spații special dedicate copiilor și 16 staţii pet friendly.

Planurile financiare ale grupului MOL sunt de a obține un EBITDA (câștigurile înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare - n.red.) de 450 - 500 milioane dolari până în 2021, pe zona de retail, rezultatul din 2016 fiind de 300 milioane dolari.

Grupul MOL are o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în zece țări, din care peste 200 în România.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content