După un 2016 cu profit, producătorul Eugenia a ieșit din insolvență
Producătorul din industria de panificație și morărit Dobrogea Grup a ieșit din insolvență, după ce intrase în această procedură în urmă cu patru ani, potrivit unui anunț postat pe site-ul companiei.
„Între anii 2013 – 2017, societatea a parcurs o perioadă de reorganizare și restructurare judiciară a activității pe bază de Plan, în baza cererii proprii depuse la Tribunalul Constanța, menținându-și dreptul de conducere și administrare și sub supravegherea administratorului judiciar. În iunie 2017 se încheie procedura de reorganizare, iar societatea este reintegrată în circuitul economic”, se arată pe site-ul companiei.
Printre creditorii Dobrogea Grup s-au numărat băncile BCR, BRD, Bancpost, Banca Italo-Romena, Alpha Bank şi Banca Transilvania precum și mai mulți traderi de cereale.
Întreprinderea de Morărit Panificație Dobrogea a luat ființă în anul 1961, fiind unul dintre cei mai mari producători din Industria de panificație din România, iar din anul 1991 s-a transformat în societatea comercială pe acțiuni Dobrogea S.A.
În prezent, compania are în portofoliu brandurile de biscuiți Eugenia și Digesta dar și alte produse de panificație, precum pâinea și cozonacul produse sub brandul Dobrogea.
Anul trecut, potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe, compania a avut vânzări de 156,2 milioane de lei, fiind la același nivel cu anul 2015, însă a înregistrat, după foarte mulți ani de pierderi, un profit de peste 6 milioane de lei.
Adaugă comentariu nou