FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Știri > Ce planuri are JDE cu noul brand premium lansat în retailul modern

Ce planuri are JDE cu noul brand premium lansat în retailul modern

Jacobs Douwe Egberts (JDE), cel mai mare jucător ce se concentrează exclusiv pe cafea la nivel global, a introdus recent pe piața locală marca premium L’OR, produsele fiind listate în marile rețele de retail începând cu luna octombrie.

„Din 2015, odată cu nașterea Jacobs Douwe Egberts, L’OR a devenit propunerea premium a companiei și a început expansiunea globală, fiind o marcă născută în anul 1992 în Franța. În ceea ce privește distribuția acesteia, ca orice alt produs al nostru, ne străduim să ajungem la toți consumatorii, pentru a le oferi posibilitatea de a se bucura de o cafea de înaltă calitate. Având în vedere poziționarea premium, ne concentrăm atenția pe clienții din comerțul modern”, a declarat, pentru Progresiv, Liviu Moșneguțu, Brand Manager în cadrul JDE.

Întrebat prin ce se diferențiază brandul nou lansat de competiție, reprezentantul companiei a subliniat: „Vorbim despre un portofoliu extins, cu ramificații în cele mai importante categorii de cafea: cafea prăjită și măcinată, cafea solubilă, cafea boabe și cafea capsule Tassimo. Produsele L'OR beneficiază de un ambalaj special, care integrează inovația AROMA LOCK ™, o nouă tehnologie de împachetare care păstrează mai multă aromă proaspătă și gustul rafinat al cafelei pentru o perioadă mai lungă de timp într-un pachet nevidat”.

Cu noul brand, JDE are ca obiectiv pentru primul an să crească pe cât posibil nivelul de conștientizare a mărcii și să determine cât mai mulți consumatori să încerce produsele, iar la nivel de vânzări, reprezentantul companiei nu a oferit cifre concrete, însă a precizat că „așteptările sunt în concordanță cu poziționarea premium a produselor”.

2017 - un an bun pentru JDE

În ceea ce privește parcursul companiei în acest an, Liviu Moșneguțu a afirmat că „2017 este un an bun pentru Jacobs Douwe Egberts România, ce reflectă evoluția macroeconomică pozitivă și investițiile noastre strategice. Aici merită menționate câteva rezultate cheie, cum ar fi obținerea poziției de lider de piață în categoria mixurilor de cafea (3în1), rezultate excelente obținute după relansarea portofoliului de cafea boabe - de asemenea, marca numărul 1 în categorie începând cu luna iulie, în timp ce în segmentul de cafea capsule vedem o creștere peste nivelul pieței cu marca  noastră Tassimo”.

Oficialul companiei observă, de asemenea, că nivelul consumului de cafea în România este încă scăzut, de 2,2 kg / gospodărie / an, conform datelor Euromonitor estimate pentru anul 2017. „În comparație cu alte țări din Europa de Est, consumul de cafea din România se numără printre cele mai scăzute, ceea ce ne arată că există destule oportunități de creștere,  pe de altă parte, penetrarea categoriei de cafea este ridicată - aproximativ 90%. Așadar aducerea de noi produse inovatoare și dezvoltarea de noi segmente în categoria de cafea, face parte din strategia noastră de a crește piața și consumul de cafea”, a mai spus Moșneguțu.

De asemenea, reprezentantul JDE observă că tendințele la nivel mondial și local indică o premiumizare a pieței de cafea: „Consumatorii caută din ce în ce mai mult produse care să răspundă mai bine nevoilor lor, iar din ceea ce vedem, calitatea ingredientelor folosite și standardele înalte de calitate sunt principalele atribute la care consumatorii se uită atunci când achiziționează produse premium”.

Businessurile de cafea ale Mondelēz International și D.E Master Blenders au fuzionat în iulie 2015, Jacobs Douwe Egberts, compania nou formată, devenind cel mai mare jucător care se concentrează exclusiv pe cafea la nivel global. Această mutare a adus unele dintre cele mai puternice branduri internaționale, precum Jacobs, Kenco, Tassimo, Douwe Egberts, Senseo sau Pilão, sub aceeași umbrelă. De asemenea, România a devenit din acel moment hubul operațiunilor JDE pentru regiunea Europei Centrale de Sud-Est, alături de Bulgaria și Grecia.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content