FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Topul retailerilor internaționali: cine, cu cât și cui a luat fața în 2016? [VEZI CLASAMENTUL INTEGRAL]

Topul retailerilor internaționali: cine, cu cât și cui a luat fața în 2016? [VEZI CLASAMENTUL INTEGRAL]

Topul retailerilor internationali Cos rafturi supermarket

Aproape un miliard de euro. Atât a adus în cont în plus anul trecut marilor retaileri, o sumă frumușică dacă nu ne aducem aminte că anul trecut avansul fusese dublu sau că media ratelor de creștere atât la nivel de cifră de afaceri, cât și de profit fuseseră mai mari.

Una peste alta, cu câteva excepții – Auchan, Cora și dm market – majoritatea jucătorilor internaționali au făcut profit anul trecut în România.

Cât despre topul propriu zis, Kaufland, Carrefour și Lidl rămân de neclintit de pe primele trei poziții, singurele modificări notabile fiind rocada dintre pozițiile 4 și 5, respectiv Metro și Auchan, și saltul de două poziții făcut de Profi, care a trecut pe locul 7 și i-a devansat pe Selgros și Rewe.

Doar 1,3 miliarde de lei îi mai desparte pe Kaufland și Carrefour

Germanii de la Kaufland rămân încă un an singurul retailer care depășește pragul de 2 miliarde de euro, raportând o cifră de afaceri netă de 9,69 miliarde de lei, cu 5,6% mai mult decât anul anterior. Cât despre profitul liderului pieței, acesta a fost la limită pe plus, cu o creștere de doar 0,68%, de la 653,3 de milioane de lei versus 648,9 cât fusese în 2015. Este o diferență notabilă față de ce se întâmplase anul trecut, când Kaufland avusese o rată de creștere a profitului de 58%.

Carrefour, deși își păstrează poziția în clasament, rămâne singurul pretendent care ar avea vreo șansă în viitorul apropiat să devanseze liderul. Francezii au înregistrat afaceri cumulate de 8,38 miliarde de lei anul trecut, în creștere cu 8,47%. Atenție, vorbim despre cifrele de afaceri ale celor patru entități prin care retailerul operează pe piața locală – Carrefour România SA, Artima SA, Supeco Investment SRL și Columbus Operational SRL (fosta rețea Billa). Dacă am privi defalcat situația lui Carrefour, lucrurile par dintr-odată mai puțin roz, având în vedere că în afară de rețeaua de hypermarketuri, toate celelalte divizii au înregistrat piederi anul trecut.

Vârful clasamentului este completat de Lidl care a avut o rată de creștere de două cifre atât prin prisma cifrei de afaceri, cât și a profitului. Astfel, discounterul a încheiat anul 2016 cu venituri de 5,57 miliarde de lei și un profit de 217,74 milioane de lei.

Alte mișcări notabile în clasament

Primul lucru care sare în ochi cunoscătorilor este avansul lui Auchan pe poziția a patra a topului, devansându-i astfel pe germanii de la Metro. Este pentru al doilea an consecutiv când aceștia din urmă pierd un loc în clasament după ce anul trecut fuseseră depășiți de Lidl. Vestea și mai puțin bună este că, la cum se prezintă lucrurile, există șanse ca anul viitor să fie surclasați și de către Mega Image, care au avut o creștere a cifrei de afaceri anul trecut, de 21,39% și acum îi mai desparte doar niște „mărunțiș” de Metro. Ar trebui să menționăm totuși că, deși germanii de la Metro nu au avut o evoluție pozitivă la capitolul cifră de afaceri, aceștia au reușit să își îmbunătățească profitabilitatea, care a crescut cu 200%, de la 35,4 milioane de lei în 2015 la 103,4 milioane de lei anul trecut.

Al doilea aspect notabil este saltul de două poziții făcut în clasament de lanțul de supermarketuri deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, Profi. Aceștia au ajuns acum pe un confortabil loc 7, devansându-l atât pe Selgros, cât și pe Rewe România. De altfel, Profi este jucătorul cu cea mai mare rată de creștere a cifrei de afaceri anul trecut, de aproape 40%, ajungând la afaceri de 3,54 miliarde de lei. Nici de profit nu se pot plânge, și aici creșterea fiind de circa 142%, până la 126,84 de milioane de lei.

Mai multe detalii despre evoluția marilor retaileri în România, a performanțelor pe canale de vânzare, dar și ce așteptări au principalii jucători pentru anul 2017, într-o analiză extinsă în ediția următoare a revistei Progresiv.


 

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content