FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Articole > IGD: Discounterii și magazinele de proximitate, motorul de creștere al retailului european

IGD: Discounterii și magazinele de proximitate, motorul de creștere al retailului european

cumparator in magazin

Rusia și România sunt două din piețele, care prin evoluția pozitivă a vânzărilor din industria bunurilor de larg consum, reprezintă motorul de creștere în Europa. Pe acest fundament propice, discounterii și magazinele de proximitate își continuă expansiunea pe zona retailului alimentar, arată compania de cercetare IGD, citată de Retaildetail.eu.

Comercianții locali se extind

În următorii cinci ani, vânzările de alimente vor crește de trei ori mai rapid în Europa Centrală și de Est comparativ cu Europa de Vest. Retailul alimentar din Europa va crește în fiecare an cu 3,8%, iar avansul anual pentru Europa Centrală și de Est va fi de 6,5%, față de 2,4% pentru Europa de Vest.

„Numeroși retaileri locali, printre care X5 Retail Group, Lenta și discounterii, au planuri majore de extindere pentru piețe precum Rusia și România, unde eforturile de consolidare a industriei au fost limitate, iar acest lucru va accelera creșterea în regiune", declară Milos Ryba, reprezentant IGD.

Discounterii vor deveni magazinele de referință

Chiar dacă marile magazine vor continua să domine în viitor, cei de la IGD cred că discounterii vor avea cea mai mare dinamică privind creșterea cifrei de afaceri până în 2022, iar acest rezultat va fi datorat deschiderilor de magazine ce vor urma și investițiilor în cele actuale. În acest context, miza discounterilor este de a deveni destinația principală pentru cât mai mulți clienți și de aceea își vor spori prezența vizând principalele orașe, zonele urbane și bulevardele comerciale.

„Mulți discounteri își vor extinde gama de produse astfel încât să rămână relevanți pentru clienții contemporani. Începând cu mâncarea to-go, mese principale gata preparate și game de produse premium, discounterii vor continua să atragă noi clienți și să-și consolideze poziția pe piață", subliniază Ryba.

Formate noi de proximitate

„Formatul de convenience va continua să performeze bine, cu creșteri puternice la nivelul Europei. Numeroși comercianți multichannel și-au direcționat investițiile spre acest format, adaptându-și conceptele și gama de produse la cerințele locale”, mai observă reprezentantul IGD.

Consultanții IGD oferă drept exemplu trei mari lanțuri de retail - Carrefour, Tesco și Magnit. Formatul de proximitate cântărește greu în strategia Carrefour setată până în 2022, grupul francez introducând deja formate ce satisfac nevoile specifice, precum alimentele to-go și cele organice. Pe de altă parte, formatul de convenience al lanțului rus Magnit își extinde prezența în marile orașe din zona Rusiei de Vest. De asemenea, IGD observă că cei de la Tesco și-au mutat focusul dinspre zona magazinelor mari spre magazinele de proximitate și extinderea gamei de produse locale.

Cei de la IGD mai observă că hypermarketurile și supermarketurile prezente în Europa investesc în noi formate, cum ar fi restaurantele din magazine și serviciile suplimentare precum farmaciile. „Hypermarketurile și supermarketurile sunt încă o parte importantă a strategiei omnichannel pentru mulți retaileri. De exemplu, aceștia au adăugat locații de preluare a produselor, permițând clienților să combine o vizită în magazin cu achizițiile  online".

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content