FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Articole > Competiția între marii retaileri se mută la sat

Competiția între marii retaileri se mută la sat

Profi Loco

Aproape trei ani. Atât a trecut de la primul anunț al celor de la Profi cu privire la lansarea unui concept pentru zona rurală, deși planul retailerului cu acționariat polonez era ca prima unitate să fie deschisă în luna mai 2013. „Am decis să îl lansăm abia acum pentru că am ajuns la o formulă în care credem și care satisface clientul din mediul rural”, explică Daniel Cârstea, CEO-ul companiei, această întârziere. Chiar și așa, prin această mutare Profi este primul mare lanț de retail care intră cu propriile magazine în mediul rural, o zonă cu mult potențial, dar și cu multe provocări. 

Circa 10 milioane de români trăiesc în mediul rural, arată cel mai recent recensământ, și deși acest număr reprezintă aproximativ jumătate din populația țării, niciun retailer internațional nu s-a aventurat până acum să deschidă magazine în această zonă. Explicația stă nu atât în puterea de cumpărare mică de la sate, care nu ar justifica costurile funcționării unui magazin, cât în nivelul foarte ridicat de evaziune fiscală.

„Există comercianți mici care nu dau bon fiscal și proprietari de magazine cu relații în administrațiile locale care sunt protejați de controale și lăsați să opereze în ciuda faptului că încalcă legislația în multe domenii, de la fiscalitate până la siguranța alimentelor”, subliniau chiar reprezentanții Profi în urmă cu ceva vreme. Dar în ciuda acestor provocări, era doar o chestiune de timp până când să asistăm la primul proiect dedicat acestei zone, mai ales dacă ne gândim că expansiunea în mediul urban ajunge încet dar sigur la saturație.

Cum arată conceptul rural Profi Loco

Anunțul despre inaugurarea oficială a primelor magazine Profi Loco a venit la începutul lunii august. Lansarea s-a realizat prin rebranduirea unui număr de 11 unități Profi Mini care funcționau ca magazine-pilot în mai multe zone rurale din vestul, sudul și estul țării.

„Am testat îndelung acest concept prin intermediul magazinelor noastre experimentale Profi Mini și acum știm cum se prezintă formatul cel mai potrivit de comerț civilizat care să contribuie la îmbunătățirea vieții localnicilor. Am denumit acest format Loco”, declara Daniel Cîrstea la momentul lansării.

Noutatea adusă de aceste magazine constă în adaptarea sortimentației la nevoile locuitorilor zonei în care funcționează. Printre cele aproximativ 2.500 de SKU-uri se numără produse ce pot fi regăsite doar în acest format de magazin, precum unelte și scule, butoaie, articole de grădină, articole de menaj și sticlărie. În același timp, gama de produse din categoriile cu un grad mare de autoconsum (precum lactatele, brânzeturile, legumele și fructele) este mai restrânsă. La raft sunt listate și produse marcă proprie Profi, acestea având prețuri cu până la 40% mai mici decât cele similare ale brandurilor naționale. Nu în ultimul rând, și în cazul conceptului Loco se aplică regula de la nivelul întregii rețele: zece produse cu adaos comercial zero, din categorii de bază, cum ar fi ulei, făină sau ouă. Magazinele Loco pun la dispoziția cumpărătorilor și un program de fidelizare pe care îl poate accesa orice persoană cu vârsta de peste zece ani. Astfel, în anumite zile ale săptămânii, deținătorii de card pot accesa reduceri în exclusivitate la o selecție de produse.

Reprezentanții Profi își doresc ca noul concept să contribuie și la dezvoltarea comunităților locale, atât prin eliminarea concurenței neloiale, cât și prin crearea de oportunități pentru întreprinzători locali. „Loco reprezintă o șansă și pentru micii producători de legume și fructe care vor veni să vândă aici unele dintre roadele lor foarte proaspete, de exemplu pătrunjel, verdeață, ridichi și altele. De altfel, Profi încurajează producătorii români în general și de aceea peste 80% din ceea ce se vinde prin această rețea provine de la furnizori din România”, a mai spus Daniel Cîrstea.

Posibili competitori la orizont

De la momentul deschiderii celor 11 unități, rețeaua Profi Loco a mai adăugat trei unități, numărând astfel la finalul lunii august 14 magazine. „Estimez că la finalul anului 2015 rețeaua Loco va numără 20 de unități”, afirmă Cîrstea. Acesta mai spune că nu este exclus ca acest concept să se transforme într-o franciză.

Deși este primul mare retailer care intră în mediul rural cu o rețea proprie de magazine, Profi nu este și singurul care a pus ochii pe această zonă. La începutul lui 2014, la nici trei ani de la lansarea primei sale francize în România, Carrefour intra discret în zona rurală cu brandul Contact, dezvoltat în parteneriat cu antreprenori locali. La momentul lansării, reprezentanții retailerului francez descriau conceptul drept un „magazin de atracție, destinat zonelor periurbane și rurale, care joacă rolul magazinului universal de pe vremuri, cu sortimentație largă, dar nu profundă”. Sub acest brand operează în prezent șapte magazine, un număr la care nu s-a mai adăugat nimic de mai bine de doi ani. Tot prin intermediul unei francize sunt prezenți în mediul rural și cei de la Metro Cash & Carry – La Doi Pași – și CBA Nord Vest.

Ce planuri mai are Profi până la finalul anului

Daniel Cîrstea, CEO-ul rețelei Profi, vrea să atingă pragul de 100 de magazine inaugurate până la finalul anului. Acest lucru ar însemna o creștere semnificativă a ritmului de expansiune față de 2014, când compania a inaugurat 67 de unități. „Ținta mea privată este să deschidem 100 de locații anul acesta. Vreau să fiu primul CEO care depășește acest prag într-un an”, mărturisește executivul.

De altfel, expansiunea Profi ar putea fi finanțată și din fonduri de la BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), instituția financiară analizând acordarea unui împrumut de 109,5 milioane de lei.
Cât despre noi concepte aflate în pregătire, CEO-ul Profi menționează: „Anul acesta nu mai avem în plan să lansăm alt concept. De altfel, noi nu gândim în termeni de concepte, ci vrem să venim în întâmpinarea nevoilor cumpărătorilor cu o propunere pertinentă. Ne uităm constant cum evoluează acestea și creăm o ofertă în concordanță. Spre exemplu, ne așteptăm ca reducerea TVA-ului să producă pe termen mediu și lung schimbări la nivel de comportament de consum și achiziție, să îl facă pe cumpărător să se uite spre categorii și produse care anterior nu erau importante pentru el. În general, la noi conceptul de retail nu este ceva final, este ca un organism viu.”

Cîrstea a comentat și pe marginea unei eventuale preluări a altor rețele: „Tot timpul am fost în discuții și ne place să ținem legătura cu antreprenorii români. Dar da, avem un renume în ceea ce privește achiziția de rețele locale și cred că suntem singurul retailer capabil să preia atât magazine mai mici, de 150-200 mp, cât și spații mai mari, de 700 mp.”

Prin rețeaua de 331 de magazine operaționale, Profi acoperă toate județele țări și este în acest moment retailerul cu cea mai extinsă acoperire geografică din România și cea mai agresivă expansiune. Nu mai puțin de jumătate din magazinele inaugurate în prima jumătate a anului 2015 de către marile rețele aparțin fondului polonez de investiții Enterprise Investors, proprietarul Profi.

Cîrstea a vorbit și despre estimările cu privire la evoluția vânzărilor în termeni comparabili (like-for-like) în 2015. „Și înainte de reducerea TVA-ului eram pe un trend de creștere sănătos, dar acum vom atinge chiar acel mult dorit double digit (creștere de două cifre – n.r.)”, a spus acesta, precizând că reducerea de TVA le-a adus atât o creștere a fluxului de clienți, cât și a valorii medii a coșului de cumpărături.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, Profi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1.844,5 milioane de lei în 2014, în creștere cu 27% față de anul precedent. Cât despre o posibilă vânzare a lanțului de magazine, acesta fiind deținut de un fond de investiții, Cîrstea spune că „vânzarea rețelei nu este o prioritate și, indiferent de ce se întâmplă (că se vinde sau că nu se vinde) noi vrem să creștem compania.”
 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content