FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Carrefour se reinventează și în Italia. Vezi cum arată noul concept dezvoltat de francezi.

Carrefour se reinventează și în Italia. Vezi cum arată noul concept dezvoltat de francezi.

Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia
Carrefour Italia

La doar câteva zile după lansarea noului concept de hypermarket Carrefour în Belgia, probabil unul dintre cele mai așteptate evenimente din piața de retail de anul trecut, francezii un inaugurat un nou hypermarket ”reinventat” în Italia. Conceptul a fost construit pornind de la aceeași filosofie: crearea de spectacol și stimularea celor cinci simțuri ale clientului. 

Dincolo de granițele shoppingului tradițional. Situat în localitatea Carugate, în apropiere de Milano, magazinul a fost transformat 360 de grade. Astfel, Carrefour le propune clienților o experiență de shopping cu totul inedită atât prin layoutul magazinului, cât și prin serviciile oferite. În ceea ce privește layoutul, distanța între rafturi a fost mărită, iar fiecare univers de produse a fost construit ca un concept în sine.

Totodată, magazinul mizează acum pe transparență: clienții pot vedea cum sunt realizate diferite tipuri de produse pentru că laboratoarele sunt acum integrate în zona de vânzare, iar spațiul este delimitat prin sticlă.

La fel ca și în cazul magazinului din Mons, noul hypermarket Carrefour încercă să depășească granițele shoppingului tradițional prin stimularea fiecărui simț al clienților. Un exemplu în acest sens este raionul de brutărie și patiserie, unde clienții pot simți mirosul plăcut de pâine caldă și prăjituri. În plus, clienții pot degusta produse artizanale realizate chiar în magazin, dar și preparate de la rastaurantul magazinului. Totodată, clienții pasionați de tehnologie pot folosi ecranele tactile.

Plusuri ale noului concept. Dincolo de schimbările la nivel de layout, noul concept implementat de Carrefour în Italia plusează și la capitolul sortimentație și servicii disponibile. Întreaga gamă de produse a fost upgradată, acum fiind disponibile mult mai mult produse, dar și produse din zona de lux. De asemenea s-a pus accentul pe produsele proaspete: zona de fructe și legume a fost reamenajată, astfel că clienții pot regăsi o varietate de produse, inclusiv sucuri proaspăt stoarse. Și pe segmentul de vinuri sortimentația a fost regândită, iar o zonă care va atrage cât mai mulți clienți este laboratorul de ciocolată, reprezentanții companiei așteptându-se ca ciocolata de casă să devină un ”must have” la Carrefour Italia.

De asemenea, ca și în cazul hypermarketului din Mons, noua unitate din Italia înglobează și un restaurant, care se află chiar în zona de vânzare. Numele restaurantului? Terre D’Italia, demunirea mărcii private a retailerului în Italia.

”Italienii sunt exigenți: ei nu sunt dispuși să renunțe la calitate sau la autenticitatea preparatelor. În același timp, ei sunt atrași de tot ceea ce înseamnă inovație în materie de serviciu client”, a conchis Gregoire Kaufman, directorul comercial și de marketing al Carrefour Italia, citat de publicația de specialitate lineaires.com.

O galerie extinsa cu fotografii din noul concept de hypermarket dezvoltat de Carrefour puteti accesa aici.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content