FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Articole > Progresiv Interactiv - Despre administrarea magazinului tau!

Progresiv Interactiv - Despre administrarea magazinului tau!

A doua editie a evenimentului PROGRESIV Interactiv – „Tine-ti magazinul sub control!”, dedicat comerciantilor independenti, a reunit peste 80 de participanti, un numar mai mare decat cel inregistrat la prima editie a seminarului, din septembrie 2011.

Desfasurat la hotelul Ramada Parc din Bucuresti, pe data de 21 iunie, seminarul organizat de revista Magazinul Progresiv in parteneriat cu Romanian Business Consult (RBC) - principalul furnizor si integrator de solutii tehnologice pentru retaileri si industria alimentara - a propus tematici extrem de importante pentru afacerile din retail: au fost prezentate solutii tehnologice inteligente pentru administrarea magazinului de catre RBC, precum si solutii inovatoare pentru comercializarea produselor vrac de catre HL Display. In partea a doua a evenimentului participantii au avut ocazia sa primesca raspunsuri la intrebarile lor pe tema sigurantei alimentare si protectiei consumatorului, in cadrul panelului de discutii „Vine controlul! Cum procedam?”

In acest an a fost amenajat si un magazin virtual in locatia evenimentului, in care comerciantii au testat solutiile prezentate de RBC si HL Display si au interactionat atat cu reprezentantii celor doua companii, cat si cu  reprezentantii furnizorilor de alimente aflate pe rafturi. Ca si seminariile si trainingurile organizate in anii anteriori de Magazinul Progresiv pentru micii retaileri, seria de evenimente PROGRESIV Interactiv isi propune sa vina in sprijinul comerciantilor independenti care reprezinta principalul target de cititori al revistei.

Tendintele si perspectivele  pe piata de retail pentru 2012
Robert Badic, Sales Manager RBC

La fel ca 2011, si anul acesta este unul dificil pentru retail, in special din cauza scaderii vanzarilor, considera Robert Badic, Sales Manager in cadrul companiei Romanian Business Consult (RBC). Chiar si in aceste conditii exista formate si companii care profita de pe urma schimbarilor care au loc in piata. In prezentarea sa,  managerul RBC a surprins efervescenta formatelor mici de magazine si alte fenomene marcante pentru comertul alimentar global care se resimt si in Romania. „Magazinele mici continua sa aiba un loc al lor. Cresterea pe acest segment este insa mai mare in cazul retailerilor internationali, care au dezvoltat retele precum La Doi Pasi sau Shop&Go”, a afirmat Robert Badic. „Piata cere in continuare magazine mici”, a mai spus el. Asa se face ca suprafata medie de vanzare pe unitate comerciala in comertul modern dominat de lanturile internationale este in declin.

Formatele mari, precum hypermarketurile, au resimtit declinul puterii de cumparare in principal prin scaderea vanzarilor pe segmentul nealimentar. Pe de alta parte, in segmentul alimentar produsele proaspete capata o importanta tot mai mare.  De exemplu, in Romania, suprafata de vanzare pentru produsele fresh creste anual cu circa 8% in cadrul magazinelor existente. Si vanzarile online sunt pe un trend ascendent.

Provocarile nou aparute in retail au dat nastere la diverse solutii, a mai aratat Sales Manager-ul RBC. Una dintre acestea este strategia multicanal, care pare sa dea roade in cazul retailerilor cu magazine fizice care se extind si in comertul online.

Astfel, retaileri precum Tesco, Sears sau Kmart au inceput sa plaseze in zone publice panouri cu coduri QR, a caror scanare cu telefonul mobil permite cumparatorilor sa achizitioneze diverse produse. Pe de alta parte, si retailerii online si-au imbunatatit serviciile, cum ar fi scaderea timpului necesar pentru plasarea unei comenzi.

In acelasi timp, comerciantii trebuie sa invete sa raspunda tot mai multor intrebari ale cumparatorilor legate de produsele achizitionate, precum: „De unde provin produsele pe care le cumpar?” sau „Cat costa acest produs la celalalt magazin?” „Trebuie sa fiti pregatiti cu solutii tehnice si o organizare interna bine pusa la punct pentru a face fata retailului international”, a fost sfatul lui Robert Radic pentru comerciantii prezenti la PROGRESIV Interactiv.

Solutia Retail IQ - Daniel Bejan, Business Development Manager RBC

Venind in intampinarea nevoilor specifice ale comerciantilor independenti, compania RBC - furnizor si integrator de solutii IT pentru industria de retail si cea alimentara - a creat o solutie adaptata magazinelor mici si mijlocii care poate fi configurata atat pentru business-urile cu un singur magazin, cat si pentru retelele cu mai multe unitati comerciale.

Solutia, denumita Retail IQ, acopera intreg lantul de activitate din magazine, gestionand procesul de vanzare a marfii si de incasare a banilor (modulul POS), cel de gestiune a stocurilor si raportarea la nivel de magazin (modulul Back Office), precum si raportarea si controlul centralizat la nivel de lant de magazine (modulul Head Office). „Retail IQ se poate interfata cu orice solutie ERP (Enterprise Resource Planning – n.red.) sau de contabilitate”, a subliniat Daniel Bejan, Business Development Manager in cadrul RBC. Aplicatia POS ofera multiple modalitati de plata, putandu-se achita cu cardul atat offline, cat si online, cu vouchere sau cu puncte de fidelizare. Exista, de asemenea, optiunea de bon in asteptare, care permite finalizarea tranzactiilor cu alti clienti. Totodata, aplicatia poate fi optimizata pentru echipamentele cu ecran tactil (touchscreen), poate utiliza tastaturi virtuale si permite modul de lucru offline daca se intrerupe legatura cu zona de Back Office.

Modulul de Back Office ofera posibilitatea managementului stocurilor din depozit, dar si controlul comenzilor si achizitiilor de marfa, fiind accesibil si de pe smartphone-uri sau tablete. In plus, aplicatia permite generarea de comenzi pe baza istoricului vanzarilor inregistrate intr-o anumita perioada de timp. Se pot planifica si modificari de pret in cazul anumitor produse sau categorii. Exista, de asemenea, generarea de rapoarte si grafice, care pot fi la randul lor optimizate in functie de solicitarile clientului.

Modulul Head Office, destinat retelelor de retail, permite efectuarea de operatiuni in magazine de la sediul firmei, cum ar fi modificarea comenzilor catre magazine, transferuri de marfa de la o unitate comerciala la alta, implementarea de promotii si de programe de fidelizare a clientilor.

Crearea de noi oportunitati de afaceri in retail
Alexandru Chiru, Country Manager HL Display

Unul dintre furnizorii importanti de dotaari pentru magazine si solutii de comunicare si mercantizare in retail, HL Display, a prezentat la PROGRESIV Interactiv o noua oportunitate de business pentru magazinele comerciantilor independenti – recipientele ecologice, economice si cu un format ergonomic create pentru comercializarea produselor vrac. „Solutia de vracuri in locatia dumneavoastra reprezinta un produs suplimentar”, a afirmat Alexandru Chiru, Country Manager al HL Display. Echipamentele vrac oferite de HL Display au la baza utilizarea recipientelor gravitationale, ale caror colturi rotunjite si mecanismul ce permite evitarea contactului uman ofera conditii de siguranta sporita alimentelor vandute in acest mod.

„Acolo unde echipamentele vrac au fost schimbate, trecand de la varianta veche la o solutia HL Display, cresterile au fost de minim 30%, deoarece impactul vizual a fost maxim -  clientul a putut alege el singur ceea ce doreste si, in plus, si-a putut doza singur volumul achizitionat”, a precizat Alexandru Chiru.

Solutia vrac de la HL Diplay, care ofera o garantie de doi ani, este destinata tuturor tipurilor de produse alimentare si hrana pentru animale. Se poate utiliza si pentru produsele nealimentare, dar numai in cazul celor granulate. Astfel de echipamente au fost implementate atat in hypermarketuri, cat si in magazine de mici dimensiuni, nu numai in orasele mari, ci si in localitati mai mici, precum Salonta sau Tecuci.

Pentru prima data, am organizat o sesiune interactiva a seminarului Progresiv in cadrul unui magazin virtual. Acesta a fost amenajat in holul de la intrarea in sala de conferinta. Co-organizatorul evenimentului, RBC, a instalat POS-uri cu aplicatia RBC care simuleaza vanzarea la casa, precum si computere care au aratat retailerilor cum se realizeaza managementul magazinelor si retelelor comerciale, raportarea si controlul utilizand solutia RetailIQ. De asemenea, sponsorul evenimentului, HL Display, si-a expus recipientele ecologice, economice si cu un format ergonomic create pentru comercializarea produselor vrac.

Produsele de la raftul magazinului virtual au fost furnizate de catre companiile Albalact, Romaqua Group Borsec, Univer, Cargill, Nestlé, Golden Foods, Whiteland, Strauss si Wrigley.

 

Panel de discutii - „Vine controlul! Cum procedam?”

Sanziana Coliba, Comisar ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului); Daniela Coteneanu, Sef Serviciu DSVSA (Directia Sanitara-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) Bucuresti; Laura Scutaru, Avocat, Casa de Avocatura Coltuc

Datorita succesului inregistrat la prima editie a seminarului PROGRESIV Interactiv, in acest an am reluat panelul de discutii „Vine controlul! Cum procedam?” cu doi dintre speakerii prezenti si in 2011: Daniela Coteneanu, sef serviciu DSVSA Bucuresti (Directia Sanitara-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor), si Sanziana Coliba, Comisar ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului). La panel a participat si un avocat specializat in protectia consumatorului - Laura Scutaru de la casa de avocatura Coltuc. Cea mai mare parte a panelului de discutii a fost alocata sesiunii de intrebari-raspunsuri, la care comerciantii prezenti in sala au expus spete concrete, probleme de care se lovesc in activitatea de zi cu zi. S-a discutat despre restrictiile in comunicarea promotiilor agresive si a ofertelor de pret catre consumator, despre reglementarile referitoare la produsele Bio si la alimentele traditionale romanesti, despre importanta sigurantei alimentare pe lantul de aprovizionare, despre modul in care se realizeaza controlul magazinelor alimentare on-line, despre reglementarile de siguranta alimentara referitoare la comercializarea alimentelor vrac, si multe alte subiecte propuse de catre retaileri.

„Aveti grija cu cine incheiati contracte comerciale, sa fie parteneri de incredere care respecta legislatia”, a atras atentia Daniela Coteneanu. De asemenea, ea a subliniat faptul ca, pe timpul verii, nu trece nicio saptamana fara existenta unei tematici de control DSVSA in magazinele alimentare. „In aceasta perioada in care se inregistreaza temperaturi ridicate, noi verificam in primul rand modul de depozitare al alimentelor”, a afirmat, la randul sau, Sanziana Coliba, reprezentantul ANPC la Progresiv Interactiv.

Referindu-se la sesizarile consumatorilor legate de calitatea serviciilor si de siguranta produselor comercializate, avocatul Laura Scutaru a precizat ca, in general, problemele din domeniu se solutioneaza in etapa ante-judiciara, doar 15% dintre conflictele dintre cele doua parti ajungand in instanta. Odata ajunsi in instanta insa, consumatorii pot cere daune morale retailerilor, in unele cazuri fiind vorba de sume foarte mari.

Constantin Popa, Director S.C. Vitosa SRL Talmaciu, Sibiu

„Sunt la a doua participare la seminarul PROGRESIV Interactiv pe care il consider foarte util. Eu cred ca procesul de invatare trebuie sa fie unul continuu si ca este util ca, din cand in cand, sa ni se reaminteasca anumite lucruri pe care le stim insa nu le aplicam, din diferite motive. La panelul de discutii pe tema controalelor in magazine chiar mi-am luat notite pentru ca bagajul de informatii este foarte mare. Este un eveniment util oricand si cu orice ocazie, o intalnire a breslei comerciantilor independenti la care voi participa si pe viitor”.

Cornelia Serban,  managing director Ruxir Market

„Evenimentul este foarte constructiv. Faptul ca te pune in relatie directa cu producatorii, cu organele de control mi se pare un lucru extraordinar si o sansa unica de a ne intalni, de a ne vedea si de a ne privi in ochi unii cu ceilalti. Daca se vor mai organiza asemenea evenimente, daca echipa va fi mai mare, mai completa, intalnirile vor fi mai constructive. Astfel, poate comertul traditional romanesc  nu se va distruge pana la capat deoarece, in opinia mea, dupa ce au venit firmele mari din afara tot ce a fost de luat ca si spatii comerciale in zonele cu vad bun a fost luat”.

Florina Susu - sef departament magazine Vascar

„La Interactiv mi s-a parut interesanta prezentarea solutiei software a celor de la RBC. In cazul nostru este binevenita deoarece este mai mult decat ceeea ce avem noi implementat acum, in conditiile in care noi vrem sa ne dezvoltam, astfel ca vom avea nevoie de analize mult mai detaliate. Totodata, a fost binevenita participarea la discutii a reprezentantilor organelor de control, deoarece am constatat ca si alte firme se confrunta cu problemele noastre, care sunt generale in randul comerciantilor. Acestea mi s-au parut cele mai frumoase lucruri de aici – comunicarea si interactivitatea”.

 

 

 

 

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content