FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Folosim cookie-uri pentru a vă furniza o experiență mai bună de navigare. Continuarea navigării implică acceptul dvs. de a ne permite utlizarea cookie-urilor. Găsești mai multe aici.

[x]
Acasă > Articole > Ce s-a discutat la Seminarul Progresiv Interactiv de la Bacau

Ce s-a discutat la Seminarul Progresiv Interactiv de la Bacau

Seria de seminarii Progresiv Interactiv dedicate retailerilor independenti, lansata in 2011, a ajuns, in acest an, pe 24 septembrie, la Bacau. Desfasurat la Centrul de Afaceri si Expozitii Bacau si organizat de Progresiv impreuna cu furnizorul si integratorul de solutii IT pentru retail si industria alimentara Romanian Business Consult (RBC), evenimentul a reunit un numar mare de comercianti independenti din zona Moldovei si din alte regiuni.

La Progresiv Interactiv, participantii au aflat solutii noi pentru o mai buna administrare a afacerilor lor si pentru cresterea vanzarilor, informatii actuale despre consumatori din studii de piata recente, si au avut ocazia de a adresa intrebari reprezentantilor organelor de control din Bacau: Directia Sanitar Veterinara, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor si Directia de Sanatate Publica.

In cadrul seminarului a fost lansat si Ghidul Practic pentru Comercianti, aflat la a 3-a editie, un instrument extrem de util pentru administratorii si directorii de magazine traditionale, cat si pentru cei care vor sa demareze o afacere in comert.

“Solutii IT noi si bune practici internationale aplicabile in retailul local”

Pornind de la analiza situatiei actuale din piata si de la problemele cu care se confrunta comerciantii independenti, Gabriel Pavel - Sales Manager la RBC (Romanian Business Consult) - a  prezentat solutii pentru cresterea vanzarilor si eficientizarea afacerilor din retail. „Consumatorul isi doreste in momentul de fata vrea sa fie in contact cu informatia. Pe de alta parte, el vrea sa aiba libertatea sa cumpere produsele ata din magayinele fizice cat si pe online, sau sa comande online si sa isi ridice singur produsele”, a afirmat Gabriel Pavel.
In opinia sa, sunt trei mari parghii care pot fi utilizate pentru imbunatatirea rezultatelor: diferentierea, optimizarea operatiunilor interne si cresterea satisfactiei clientilor. Vorbind despre optimizarea operatiunilor din magazin, reprezentantul RBC a punctat principalele aspecte si a propus solutii pentru realizarea lor: educarea continua a angajatilor, reducerea fraudei, ajustarea sortimentatiei, integrarea sistemelor logistice ale retailerului cu cele ale furnizorilor, prognozarea cat mai corecta a rulajelor si reaprovizionarea.

“Retail IQ – Cum sa-ti gestionezi magazinele in mod simplu si eficient”

Daniel Bejan,  Business Development Manager la RBC, a prezentat solutia Retail IQ – un sistem de gestiune a magazinelor mici si mijlocii care acopera intregul lant de activitati din magazine, de la vanzarea si incasarea banilor si pana la raportarea si controlul centralizat la nivel de lant de magazine. Solutia Retail IQ acopera, prin intermediul celor trei module intreg lantul de activitate din magazine, gestionand procesul de vanzare a marfii si de incasare a banilor (POS), cel de gestiune a stocurilor si raportarea la nivel de magazin (Back Office), precum si raportarea si controlul centralizat la nivel de lant de magazine (Head Office).

 
“Fidelizarea clientilor porneste de la evaluarea satisfactiei acestora”

Andrei Canda, Client Service Director la Mercury Research, a prezentat in detaliu Chestionarul de Evaluare a Satisfactiei Clientilor Magazinului, un instrument de marketing profesionist si foarte util pentru comerciantii independenti, dezvoltat de Progresiv impreuna cu firma de cercetare Mercury Research si cu agentia de comunicare Mercury360 Communications. De asemenea, el a prezentat si rezultatele cercetarii realizate pe baza datelor culese pana acum prin intermediul chestionarului si a indemnat retailerii prezenti in sala sa intre in valul al 3-lea al proiectului care este in plina desfasurare in acest moment.
„Orice retailer poate participa la acest studiu, fara niciun cost. Principalul beneficiu este ca studiul va poate ajuta sa va cresteti vanzarile prin loializarea clientilor prin imbunatatirea sortimentului de produse, cresterea calitatii serviciilor oferite, dar si prin comparatia performatelor magazinelor proprii cu ale celorlalti retaileri care poate ajuta la identificarea mai usoara a punctelor forte si a celor slabe, pe care trebuie sa le imbunatatiti”, le-a spus Andrei Canda retailerilor prezenti la seminar. Sfaturile despre cum pot fi stimulati cumparatorii sa raspunda la  chestionare au fost insotite de informatiile oferite de Feliciu Paraschiv, administratorul retelei Paco din Focsani, care a participat la primele doua valuri ale studiului.

"Comportamentul de cumparare in comertul de proximitate"

Lacramioara Loghin, Managing Director Exact Cercetare si Consultanta, a  prezentat retailerilor rezultatele unui studiu realizat recent de compania sa despre comportamentul de cumparare din magazine, cu focus pe magazinele de proximitate, avand ca principale obiective identificarea modelelor de vizitare pe diferite tipuri de magazine pentru cumparaturile de baza si ocazionale. Potrivit studiului, locatia convenabila, curatenia, lipsa de aglomeratie si personalul amabil sunt principalele atu-uri pe care le au minimarketurile in fata celorlalte formate de magazine, iar produsele de panificatie, bauturile alcoolice si produsele din tutun sunt categoriile “destinatie”. Un articol detaliat despre acest studiu va aparea in numarul din luna octombrie al revistei Magazinul Progresiv.
 

Vine controlul. Cum procedam?

Ca la fiecare editie, seminarul a adus in discutie o tema foarte sensibila in retail, care genereaza multe probleme si pierderi insemnate comerciantilor independenti: controalele din magazine. Astfel, retailerii participanti la eveniment au avut ocazia de a sta fata in fata cu reprezentanti ai autoritatilor de control din Bacau pentru a discuta atat despre cadrul legal din domeniu, cat si spete concrete.
In deschiderea panelului de discutii reprezentantii organelor de control au prezentat cadrul legislativ care sta la baza controalelor desfasurate in magazine, precum si obiectivele acestora. “Scopul principal al controalelor este de a proteja consumatorii persoane fizice si nu de a da amenzi operatorilor economici, dupa cum arata si statisticile recente: din circa 1.500 de controale efectuate, am aplicat amenzi la aproximativ 600 de operatori. De aceea, sfatul meu pentru retaileri este sa nu obstructioneze accesul comisarilor OPC in unitatile lor si sa colaboreze cu noi in cadrul controalelor”, a declarat Aura Nastase de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau.
In sesiunea de intrebari si raspunsuri, cel mai mult s-au dezbatut problemele legate de siguranta alimentelor.  “Riscul zero in alimente nu exista si trebuie sa fim constienti de faptul ca cea mai buna legislatie si cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja intru totul impotriva celor care au intentii rele. Siguranta alimentelor nu poate deveni un fapt real decat daca ea constituie o responsabilitate a tuturor celor implicati in domeniul alimentar, de la profesionisti la consumatori”, a atras atentia Vlad Ghiorghita, Directorul Directiei Sanitar Veterinare Bacau. Temele discutate in panelul legislativ vor fi prezentate, pe larg, in articolul de la rubrica Legislatie din numarul din luna octombrie al revistei Magazinul Progresiv.

 

Testimoniale

Constantin Popa – Administrator Vitosa (Talmaciu, Sibiu)
"Am mai fost la evenimentele organizate de Magazinul Progresiv si de fiecare data am plecat cu multe idei. Nu pot sa spun decat ca ma bucur ca existati. Sunteti o sursa constanta de informatii la care altfel, noi micii comercianti, nu am avea acces - ma refer aici la studii de cumparator, precum cel prezentat astazi, la datele statistice. Intr-o lume tot mai globalizata in care marile lanturi au tot mai mare pondere, noi avem nevoie sa ramanem pertinenti. De exemplu, dupa ce am auzit experienta domnului Paraschiv, de la Paco Supermarket, mi-ar placea sa intru in acest proiect cu Mercury Research prin care sa aflu ce parere au cumparatorii mei, insa trebuie sa ma pregatesc putin logistic inainte, pentru ca ar trebui sa am o persoana dedicata care sa se ocupe".
 
 Florina Susu - Director Retea Magazine Vascar (Vaslui)
"Ce a adus nou seminarul Progresiv Interactiv fata de editiile precedente si care mi s-a parut o informatie foarte utila este studiul de piata prezentat de specialistii de la Exact Cercetare. O sa schimbam si noi in reteaua noastra unele lucruri. In acelasi timp, sunt foarte bucuroasa ca ati venit si in Bacau cu acest eveniment"

Ioan Afetelor – Administrator Retea Cosmos (Piatra Neamt)
„Mi s-a parut interesant studiul de la Exact Cercetare si Consultanta. Mi-a confirmat informatii despre piata pe care le banuiam deja si mi-a placut ca au fost bine structurare si punctate. Ca reprezentant al unui magazin traditional mi-ar fi placut sa vad la un astfel de eveniment si o reactie fata de expansiunea marilor retaileri. Pe de alta parte, ma gandesc sa ma inscriu la studiul realizat de Mercury Research si m-am gandit si cum sa-mi conving clientii sa participe la sondaj: cel mai usor mod sa-i faci sa raspunda este sa le acorzi un discount de 10% dupa completare”.

Iuliana Zaharia – Manager Retea Emma Hart (Bacau)
"Sunt binevenite aceste intalniri desi marturisesc ca in mare parte stiam lucrurile discutate, insa au fost si lucruri noi pe care le-am aflat, cum ar fi solutiile ingenioase de eficientizare a traficului la casa de marcat, prezentate de reprezentantul RBC. O sa le punem si in practica. De asemenea, cred ca o sa implementam si un panou la intrarea in magazin unde sa anuntam promotiile active in magazin. Si partea cu autoritatile este foarte utila pentru ca ne da posibilitatea sa ne lamurim anumite lucruri mai sensibile"

Razvan Neagu – Responsabil Magazine Sergiana (Brasov)
“ Nu este prima oara cand particip la Interactiv. Particip pentru ca este un eveniment bun si constructiv pentru toata lumea, pentru ca am acces la informatii gratuite si pentru ca intru in contact cu oameni din domeniu din dierite parti ale tarii, de la care aflu cum decurge comertul si in alte zone. Prezentarea RBC mi s-au parut cea mai interesanta. Au fost expuse cateva idei la care ne-am gandit si noi, dar pe care nu le-am pus in aplicare”.

Gabriel Diaconu – Director Executiv Pita Impex (Botosani)
“La Progresiv Interactiv am primit informatii noi si detaliate in ceea ce priveste partea de solutii de retail. Foarte interesante mi s-au parut si studiile aduse de companiile de cercetare, instrumente la care nu multi au acces si care sunt foarte importante atunci cand vrei sa iei anumite decizii. Mi s-au parut interesante si discutiile cu autoritatile locale, mai ales ca in cadrul sesiunii de discutii libere am vazut si problemele celorlalti proprietari si manageri de magazine. Evenimetnul a fost unul complet din toate punctele de vedere pentru un manager de magazin si cred ca e bine ca a fost facut in Provincie, pentru ca majoritatea intalnirilor sunt in Bucuresti si e dificil in cazul nostru sa ajungem”.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content